Croaţii îi primesc cu braţele deschise

“Croaţia nu doar va permite oamenilor să treacă doar pentru că ar fi opriţi la graniţele slovene şi ungare şi întorşi din drum. Noi vom găzdui oamenii, îi vom înregistra şi vom vedea dacă vor să rămână în Croaţia sau să meargă mai departe”, a declarat anterior ministrul adjunct pentru Afaceri Europene, Maja Bakran Marcich.
Printre refugiaţii care vor să intre în Croaţia au început să apară şi cetăţeni albanezi, de religie musulmană, care profită de situaţie pentru a intra în spaţiul Uniunii Europene.
Mulţi refugiaţi au refuzat însă să plece de la Horgos, de la graniţa dintre Serbia şi Ungaria, şi au rămas să protesteze în speranţa că autorităţile ungare vor ceda şi vor deschide graniţa. Spre dezamăgirea acestora, scutierii poliţiei ungare au desfăşurat tunuri cu apă la frontieră ca să-i împrăştie.
Refugiaţii au ripostat cu pietre şi sticle şi au aprins anvelope de maşini, declanşând un adevărat asediu asupra gardului unguresc înalt de 4 metri. În jurul orei 18.00, zona tindea să se transforme într-un câmp de bătălie.

Gardul care se construiește la granița dintre Ungaria și Serbia, filmat cu drona

Sursa: dailymail.co.uk

Urmărește-ne pe Google News