Bătălia de la Nassiriya, în varianta relatată de Ciucă: „Trebuia să anihilăm inamicul cucerind teritoriul metru cu metru”. Ce spun generalii italieni

Candidatul PNL la prezidențiale are câteva pagini în care explică perioada petrecută în Irak, unde a condus batalionul „Scorpionii roșii”. Imaginea pe care o prezintă e diferită de cea a doi generali italieni, care taie din elanul ofensiv, așa cum reiese, din varianta lui Ciucă.

„Misiunea în noul teatru de operații a durat din ianuarie 2004 până în luna august a aceluiași an (…) În Irak a trebuit să facem față unor situații cu totul diferite. Armata Română a fost nevoită să execute foc, nu ca să cucerească, ci pentru a se apăra în fața unui inamic greu de observat, dispus să învingă, nu doar să se sacrifice, și înzestrat cu armament cu muniții de calibru mare, cum erau aruncătoarele de grenade antitanc”, scrie Nicolae Ciucă în cartea sa autobiografică.

„Bătălia de la Nasiriyah, din primăvara anului 2003, a fost una dintre încleștările însemnate dintre militarii coaliției și milițiile irakiene. După trei luni de la sosirea noastră în Irak, conflictul a luat o nouă turnură odată cu implicarea milițiilor militanților religioși conduse de clericul șiit Muqtada al-Sadr. În zona de responsabilitate, în compunerea Brigăzii Multinaționale Italiene, militarii români executau misiuni de stabilitate și sprijin pentru populație. Patrulam, monitorizam și interveneam dacă, în zona noastră de responsabilitate, localitățile erau puse în pericol. Spre deosebire de incidentele sporadice de până atunci, acțiunile adepților lui Muqtada al-Sadr au dus la apariția unor amenințări permanente”, susține liderul PNL.

Recomandări

Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD

„Podurile de pe Eufrat erau intens circulate. Grupuri întregi de refugiați veneau din zone de conflict intens, cum erau Bagdad, Fallujah, Tikrit sau Mosul. Aceste puncte de trecere erau importante și pentru noi, căci erau zonele tactice cele mai importante. Tocmai pentru instalarea unor puncte de verificare și control pe unul dintre podurile de pe Eufrat am primit ordinul de a interveni, deplasându-ne din tabăra de dislocare White Horse (Calul alb) apropiată de aeroportul Tallil din sudul localității Nasiriyah.”, mai arată Nicolae Ciucă.

„Nu mă simt un erou pentru că am fost față în față cu moartea”

„Am plecat spre zona noastră de responsabilitate puțin înainte de miezul nopții. Se auzeau împușcături răzlețe, ceea ce ne avertiza că era posibil să avem incidente pe traseu. Lucrurile s-au precipitat însă mai repede decât ne așteptam. Chiar la periferia Nasiriyei, în momentul în care am virat spre obiectivul nostru de pe râul Eufrat, am intrat în prima ambuscadă. Se trăgea asupra noastră cu vestitele AKM-uri, dar și cu aruncătoare de grenade antitanc portabile AG-7. Nimeni nu a stat să numere, dar cred că au fost cam treizeci de asemenea grenade lansate asupra noastră (…) Nu scriu rândurile astea ca să bravez. Eram comandant și mi-am condus unitatea cum am știut mai bine. Nu mă simt un erou pentru că am fost față în față cu moartea. Eroi au fost cei care au făcut sacrificiul suprem, noi i-am omagiat, și eu, comandantul lor, și apoi ministrul Armatei am folosit orice prilej să-i readuc în memorie. În ce mă privește, era o datorie pe care trebuia să o îndeplinesc și, de altfel, în momentul în care am fost desemnat pentru această misiune, știam la ce să mă aștept”, a mai punctat Ciucă.

Recomandări

Vladimir Putin a dat ordin pentru o nouă creștere a efectivelor armatei ruse. Câți soldați își mai dorește până la 1 decembrie

Ciucă încearcă să prezinte și stilistic situația în care ajunseseră. „Oricui i se întâmplă să treacă prin situații care l-au pus, accidental, în pericol de moarte. O stare-limită pe care, cel mai adesea, o conștientizezi după ce a trecut. Era cât pe ce să te calce o mașină, te-ai aplecat peste balustradă mai mult decât era cazul, gata să aluneci, ai aruncat grenada la instrucție și nu te-ai cuibărit suficient de repede în tranșee. Eu vorbesc însă de întâlnirea cu moartea ca un spațiu compact, senzația implacabilă că poți muri. Cred că în clipa în care moartea devine o asemenea certitudine, încetezi să te mai temi de ea. Pur și simplu, cum sugera Cesare Pavese, moartea are, dintr-odată, chipul tău”.

Pas cu pas, varianta cu arme

„Singura modalitate de a diminua pericolul era de a reacționa cu foc, la rândul nostru. Dacă în Afganistan a fost pentru prima oară, după cel de-Al Doilea Război Mondial, când Armata Română a fost angajată într-un conflict armat, la Nasiriyah, iată, după aproape șaizeci de ani, a fost pentru prima oară după conflagrația mondială, când militari ai Armatei Române au reacționat cu foc de o asemenea intensitate. Prioritatea noastră, în acel moment, era să tăiem elanul atacatorilor și să protejăm unul dintre transportoarele noastre, care fusese lovit și se deplasa cu mare greutate. Am asigurat, astfel, ieșirea din tirul inamicului, am avut de înfruntat o nouă ambuscadă și, în cele din urmă, am reușit să ajungem la destinație. Am coborât din mașinile de luptă, înăuntru au rămas doar mecanicii conductori și trăgătorii la mitralierele de pe transportor, pentru foc de acoperire”, povestește Ciucă.

Recomandări

Bilanțul furtunii Boris: cel puțin 15 morți, dintre care șapte în România, și mii de sinistrați în Europa Centrală și de Est. „Este un coșmar”

Până la urmă, totul s-a terminat cu bine și cu mulțumiri: „Lupta nu se mai dădea cu arme grele, trebuia acum să anihilăm inamicul cucerind teritoriul metru cu metru, pas cu pas. Până în zori am identificat toate locurile din care s-a tras, am preluat armele și echipamentele inamicului care efectiv fugise și ne-am asigurat că milițiile nu mai sunt un pericol iminent. Obiectivul de a asigura apărarea podului și fluidizarea deplasării populației fusese atins. A doua zi ne-a controlat comandantul diviziei, a vrut să știe chiar din gura noastră cum a fost, ne-a mulțumit și ne-a urat succes pe mai departe. Atât, fără efuziuni și vorbe mari. ”

Ciucă mai amintește vag și un alt moment, cel al atacării taberei Libeccio. „N-a fost singura oară când am fost puși în situații-limită (…) Un astfel de exemplu a fost atacul împotriva taberei Libeccio din Nasiriyah, unde se aflau militari români și italieni. Milițiile i-au atacat din interiorul și de pe acoperișul unui spital. Nu puteau să folosească armamentul, pentru că este împotriva legilor conflictelor militare să execute foc asupra unui spital. A fost o situație delicată, a trebuit să îmbine tacticile defensive cu cele de descurajare a atacatorilor, precum și ajutorul echipamentelor de înaltă precizie ale partenerilor”.

Ce spun generalii italieni

Cei doi generali italieni care au vorbit cu Recorder au fost generalul italian Gian Marco Chiarini, comandant al trupelor din Irak, și Luigi Scollo, comandant al trupelor de regiment.

„Am vorbit cu colonelul Ciucă și îmi amintesc foarte bine, pentru că mi-a spus: «Avem o restricție națională, deci nu pot intra în Nassirya»”, a explicat Gian Marco Chiarini, pentru sursa citată.

„Deci nu au putut… nu au putut să opereze în interiorul orașului Nassiriya. Pentru că autoritățile voastre naționale nu le-au permis să facă asta” a completat Luigi Scollo.

Prin urmare, Chiarini i-a cerut, dacă nu poate veni în Nassiriya, să formeze un flanc defensiv în zona de responsabilitate. Cei doi generali au mulțumit pentru susținerea pe care au asigurat-o pe flanc, dar au punctat că Nicolae Ciucă și trupele din comanda sa nu au fost prezente în luptele din interiorul Nassiriyei.

De altfel, Scollo a subliniat că e o diferență între angajarea într-un schimb de focuri „timp de cinci minute” și „o altă poveste este când ai o companie sau un batalion care luptă timp de cinci ore, zece sau 20 de ore”.

Un fost polițist militar din Batalionul 265, Robert Cremene, susține că Ciucă a refuzat să vină în ajutorul militarilor italieni și români blocați în bază. „Am primit misiunea de a merge în oraș, pentru a face o patrulă. Am fost prinși într-o ambuscadă. 24 de persoane am rămas blocate în Libeccio, în vechea bază. Sub comanda domnului maior, pe care îl aveam atunci de la București, am cerut sprijinul Scorpionilor roșii să vină să ne ajute să evacuăm zona. Domnul Ciucă, cu batalionul lui, a spus că nu poate să vină să ne scoată de acolo, să facă evacuare, până nu primește aprobare din România”, a afirmat Cremene, care a subliniat că trupele conduse de Nicolae Ciucă nu au venit.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro