Dis-de-dimineață, pe o bancă din parcul Obor, trei septuagenari stau de vorbă. Dezbat evenimentul zilei: congresul PNL. Nu-i interesează cine se alege, cad de acord că orice om ajunge în vârful politicii românești cade sub vraja banului. „Pe Cîțu nu-l cunosc. Dar Orban e din Dobroești, știu. Am auzit de pe acolo că a fost fraier și uite, acum a căzut”, spune Vasile Tihulcă, în vârstă de 72 de ani. „Banul, mă”, îl întrerupe amicul său, Petre Stoiculescu, de 77 de ani. „A văzut ciolanul mare și s-a dus. Acum vor să vădă cine-l ia pe tot.” „Oricine tot așa ar fi făcut. Și eu dacă m-aș duce în politică tot așa aș face”, îl combate domnul Tihulcă.

„Căldură și apă ca pe vremea lui Ceaușescu”

Bărbații spun că pentru ei nu are importanță cine ia partidul. În schimb, se plâng de pensie și de facturile tot mai mari. Dar ei își găsesc speranța în PSD. Sunt nostalgici ai epocii Ion Iliescu – anii 90.

„Acum, la PNL, poate să câștige cine-o fi. Eu tot țin cu PSD, sunt în roșu! Guvernarea asta, din ultimii ani, n-a făcut nimic”, spune înflăcărat Vasile Tihulcă.

„Căldură, apă caldă – n-avem. O dată pe săptămână, ce înseamnă aia? Trăim mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu, dar întreținerea vine mare, lumina – la fel. Pentru ce am muncit 42 de ani?”, îl întrerupe Petre Stoiculescu, 77 de ani.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

„PNL niciodată n-o să-ți dea nimic. Ești capabil – bine, dacă nu – nu. Cu mâna întinsă la ei nu te duci”, intervine un al treilea septuagenar și îi face pe bărbați să ofteze în tăcere.

„Problemele noastre nu sunt politice”

„Problemele noastre nu sunt politice, ci sunt probleme actuale, ale omului de rând: prețurile foarte mari, lipsa căldurii și a apei calde”, spune Oana, în vârstă de 45 de ani. Este de părere că problemele politice îi interesează doar pe politicieni. „Eu stau în sectorul 3 și nu am apă caldă de anul trecut! Acum se dă mai rău ca pe timpul lui Ceaușescu, o dată, seara, vreo 15 minute”, își argumentează ea dezinteresul.

„Actuala guvernare ar fi trebuit să se concentreze pe problemele omului de rând, nu pe circul politic pe care îl face. Nu sunt conectați la problemele românilor de vreun an și ceva. N-au avut nicio legătură cu problemele sociale și economice, ci a fost doar o guvernare cu miză politică”, spune femeia.

Cîțu nu prea știe cu ce se mănâncă viața”

Bătălia pentru șefia PNL văzută din Piața Obor: „Am ajuns să muncim doar pentru facturi”. „Cîțu și Orban nu s-au uitat la cei săraci”
O bucureșteancă mizează mai mult pe experiența lui Orban
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

„Indiferent cine iese, să conducă țara bine. Asta ne interesează”, spune Floricica Mușat, în vârstă de 58 de ani, după ce se întrerupe din a savura o gogoașă pe o bancă din fața Primăriei Sectorului 2. Nu este străină de evenimentele politice și spune că are o afinitate pentru actualul președinte al PNL. E mai conectat la viața oamenilor simpli, crede ea. 

„Îl prefer pe Orban. E mai vechi, nu s-a auzit nimic de rău despre dânsul, este familist. Probabil că are și el, ca noi, de plătit întreținere, lumină, gaz. Florin Cîțu, fiind mai tânăr, nu prea știe cam cu ce se mănâncă viața”, spune femeia.

Nu este interesată de viziunile politice ale fiecărui candidat. Pentru ea, ideală ar fi o coaliție PNL-PSD, dar știe că nu-i posibilă. Momentan, are alte probleme, cu banii și cu sistemele publice: „Cea mai acută problemă e cea a pensiilor. Eu sunt pensionată medical și am 800 RON pensie! Benzina s-a scumpit, facturile sunt de plătit. Și-apoi, mă gândesc că o să am nepoți, m-ar interesa să se rezolve și educația în România. Pe locul trei e sănătatea, unde suntem cam neglijați, să fim cinstiți. Astea sunt realitățile vieții”, spune femeia.

Crede că pandemia a pus o presiune mare pe populație. Simte nevoia ca autoritățile să comunice mai bine despre cazurile zilnice de COVID-19, să se facă mai multe teste, chiar și-așa, pe stradă. „Când ies să mă plimb cu câinele, să mă invite să mă testez. Încă nu m-am vaccinat, mai aștept. Dar nu vine nimeni”, spune femeia.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Am ajuns să muncim pentru facturi”

Bătălia pentru șefia PNL văzută din Piața Obor: „Am ajuns să muncim doar pentru facturi”. „Cîțu și Orban nu s-au uitat la cei săraci”
„Vom pleca cu toții în străinătate”, avertizează o mamă ieșită cu copilul la joacă

În parcul pentru copii, o femeie de 33 de ani, se joacă alături de fiul său, de vreo 4 ani. Este o mamă tânără, care spune că a fost foarte afectată de perioada de pandemie. „Pe lângă toate problemele, mă stresează pandemia. Simt că nu se gestionează bine situația. Vrem să ne putem trimite copiii la școală și la grădiniță. E important să învețe! Iar noi trebuie să putem munci, pentru că altfel vom pleca cu toții în străinătate”, se plânge tânăra.

„Nu am încredere în nimeni și nu mă interesează politica, pentru că oricum nu fac nimic pentru cetățeni. Cred că toți cei de la putere sunt hoți și analfabeți. Din cauza lor și copiii noștri sunt niște analfabeți”, spune femeia. „Am ajuns să muncim pentru facturi. Cresc facturile la energie și gaz de pe o zi pe alta. Și pâinea s-a scumpit, dar politicienilor nu le pasă de asta. Deși au zis că nu se scumpesc prețurile pe perioada pandemiei”, mai spune ea.

„Nici la votare nu mai mergem”

Un bărbat de 65 de ani împreună cu soția își odihnesc brațele după ce au fost la cumpărături în piață. Amândoi spun că duc cu greu povara cheltuielilor, în nepăsarea politicienilor.

„Îi iubesc așa de mult pe politicienii ăștia, de-mi vine să…. Am pensie de nici 1.300 RON și o să plătesc 1.000 RON la întreținere. Așteptăm facturile din noiembrie și din decembrie să vedem ce om face atunci”, spune bărbatul.

Acesta crede că nu mai poate avea încredere în niciun partid politic. „Sunt niște hoți cu toții. M-au bătut la Revoluție degeaba, aici, în București. Credeam că o să fie mai bine, dar uite că și își bat joc de noi. Ce face Iohannis? Se plimbă cu bicicleta. Nu mai am încredere în niciun partid. Nici la votare nu o să mai mergem”, spune bărbatul.

Locuiește în sectorul 2 și se arată mulțumit măcar de performanțele administrației locale: „Măcar n-am probleme unde stau. Avem apă caldă și primarul îmi reabilitează blocul, după 10 ani de când am depus actele”, spune în timp ce se îndepărtează.

„Cîțu are educație economică”

La un chioșc de obiecte bisericești din piața Obor, vânzătoarea este tranșantă: „Nu interesează pe nimeni politica”. Totuși, spune că politica le face probleme românilor, care sunt împinși să plece din țară la muncă. Nu vrea să vorbească despre propriile probleme – spune că sunt aceleași cu ale tuturor cetățenilor. Dar cele mai mari neajunsuri sunt create de chestiunile economice. „De aceea eu aș merge pe mâna lui Florin Cîțu, pentru că are o educație economică și ar trebui să aibă o viziune, să gândească mai bine decât oricare alt candidat – și nu vorbesc doar de Orban”, spune femeia.

„N-am pe cine alege”

Bătălia pentru șefia PNL văzută din Piața Obor: „Am ajuns să muncim doar pentru facturi”. „Cîțu și Orban nu s-au uitat la cei săraci”
Care e diferența între Cîțu și Orban?, se întreabă un bucureștean

La braț cu soția, Aurel Răducan, de 82 de ani, spune că simte că face parte dintr-o categorie vulnerabilă: „S-au așezat pe pensionari de parcă vor să-i termine!”. Spune că urmărește cu atenție mișcările de pe scena politică românească dar spune că politicienii nu mai comunică cu cetățenii.

„Nemaipomenit mă interesează ce se întâmplă în politică! Eu sunt foarte atent la ei. Numai că n-am pe cine alege. Sunt dezamăgit și de liberali, și de USR-iști”, spune bărbatul. În ce privește viitorul partidului de guvernare, nu are nicio speranță, pentru că e de părere că cei săraci au fost abandonați. „Nici Cîțu, nici Orban nu e strălucit. Care e diferența? Amândoi și-au cocoțat apropiații în funcții mari, bine plătite și nu s-au uitat la cei săraci. În ultimii doi ani au crescut și prețurile, și facturile”, mai spune bărbatul.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI