Autoturismul nu doar că a luat foc după ce s-a răsturnat, dar a și explodat, iar locuitorii din apropierea locului accidentului au crezut că sunt artificii, scrie Der Westen.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 31 decembrie, în jurul orei 1.15, a avut loc un accident pe Landesstraße 213 (L213), în Pulheim. Potrivit datelor actuale din investigațiile poliției locale, tânărul de 30 de ani și-a condus autoturismul Tesla în direcția Pulheim-Brauweiler și, din motive încă neclare, vehiculul a derapat într-o curbă lungă, a lovit un copac și s-a răsturnat.
Apoi a fost cuprins de flăcări și după câteva secunde a explodat efectiv, iar ulterior a fost făcut scrum de incendiul declanșat de explozie.
„Inițial am presupus că au fost artificii în vehiculul accidentului”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor pentru Kölner Stadt-Anzeiger. Abia la fața locului s-a dovedit că de fapt au explodat bateriile vehiculului electric, care a fost complet distrus.
După ce pompierii au stins incendiul, au descoperit cadavrul unui bărbat chiar lângă vehicul. Anchetatorii poliției presupun că este șoferul, un bărbat de 30 de ani din Pulheim.
Locuitorii din apropiere au spus că au auzit și ei exploziile, dar au crezut că sunt artificii și inițial nu s-au alertat. Abia când au văzut flăcările au chemat salvatorii.