1 comentariuDaca pentru unii batranetea inseamna abandonarea intr-un azil de la periferia orasului, unde singura alinare sunt cateii si pisicile din curte, altii isi traiesc ultimii ani in lux. Tot la azil, insa termenul e impropriu folosit. Conditiile sunt mai ceva ca intr-un hotel bun din strainatate, insa si costurile sunt pe masura: 25 de euro pe zi, adica 875.000 de lei vechi!
Aer conditionat, ferestre termopan, televizor in camera, mancare buna la discretie, servicii medicale de specialitate, kinetoterapie, masaj si cosmetica incluse. De toate acestea au parte batrani bucuresteni care “se respecta”. Singurul azil privat din Capitala care ofera servicii de acest gen e Clinica de Ingrijire si Asistenta Geronto Life Med, de pe strada Ciacova nr. 9. Toti ocupantii sunt fosti profesori universitari, medici sau pur si simplu au copii sus-pusi, care isi permit sa plateasca 750 de euro in fiecare luna. “Fiica mea, director la Lukoil, pleaca de acasa dimineata si se intoarce seara. Nu ar avea cine sa aiba grija de mine, daca mi-ar fi rau. Ea plateste toate costurile”, spune Aurica Mazilu, de 73 de ani.
La 80 de ani, un alt ocupant al azilului “de lux” este fostul profesor universitar de la Politehnica Theodor Badescu, al carui fiu este, de asemenea, director de firma. “M-a adus aici in urma unui accident vascular, nu mai aveam echilibru. Acum ma simt mai bine”. Cand se va intoarce acasa? “Fiecare bolnav simte cat mai are de stat. Eu voi sta pana la 1 noiembrie”, promite Badescu.
De cealalta parte, in azilele de stat, conditiile sunt greu de acceptat pentru cineva cu pretentii. Costurile sunt insa pe masura. La complexul social Straulesti din sectorul 1, o persoana trebuie sa plateasca 60% din pensie, dar nu mai mult de 2,9 milioane de lei pe luna. In schimb, toata “distractia” se limiteaza la trei mese pe zi, pana la sase colegi de salon, o baie la doua camere si, uneori, o excursie sau un spectacol de teatru la matineu. Batranii sunt insa obisnuiti si nu se plang decat de singuratate.
“Am ajuns aici pentru ca am ramas fara casa si la inceput mi-a fost foarte greu”, povesteste tanti Frusinica, de 91 de ani, care e “veterana” azilului. “Sunt aici de 31 de ani si ma simt ca acasa. Daca mor, nu-mi pare rau, ca am facut de toate la viata mea”, adauga. Batrana este numai o mana de om, insa pe cat de mica, pe atat este de plina de energie. Ei ii place sa mature, sa sape florile si legumele din gradina. “Ce sa fac, sa stau cu mainile in san?! Nu pot”.
Vedeta azilului este, in schimb, nea Mirica Sterian, care, gratie figurii sale de bunic intelept, este actor in filme si clipuri publicitare. “Imi zic cum sa stau, ce sa fac, si eu fac. Nu mai aud bine si de-aia oamenii nu prea vorbesc cu mine, ca nu au rabdare”, spune cu tristete nea Mirica. La 93 de ani, marturiseste ca nu mai are nici o pasiune. “Bucuria mea a ramas credinta”, mai spune batranul, dintre icoanele ce-i impodobesc noptiera.
Pentru Frusinica azilul de batrani de la Straulesti inseamna casa pe care n-a avut-o niciodata. La 91 de ani este inca in forma si cel mai mult ii place sa ingrijeasca florile. “Sa veniti cand infloresc trandafirii, sa vedeti ce frumosi sunt”, ne mai spune ea. De 31 de ani femeia isi lasa o parte din pensie la casieria Centrului de batrani din Straulesti
La 93 de ani, nea Mirica este actorul azilului de la Straulesti. Pentru ca nu mai aude bine, si nici memoria nu-l ajuta ca in tinerete, nea Mirica se simte singur la azil. Unica sa consolare a ramas credinta