Avocatul Alexandru Nistor a povestit cazul tatălui său într-o postare pe Facebook.

Tatăl meu, în vârstă de 78 de ani, a ajuns la spital pe picioarele sale, dar l-am scos de acolo pe braţe şi în cărucior cu rotile, pentru că a paralizat parţial..

Alexandru Nistor, pe Facebook:

„În ziua în care a suferit AVC, a ajuns la UPU în jurul orei 15,00, unde i-au făcut un examen la computerul tomograf. Au stabilit că într-adevăr a suferit un AVC, dar l-au pus pe un scaun şi l-au aruncat într-un colţ jos la UPU. Până noaptea, la ora 23,30, nu l-a mai băgat nimeni în seamă. L-au ţinut nemâncat şi fără tratament, deşi este şi diabetic şi suferise un AVC”, continuă el.

A primit tratament abia după 24 de ore

Alexandru Nistor susține că tatăl său a fost dus la o clinică privată și „închis într-o cameră până a doua zi, la ora 15.00, când i-a venit testul COVID-19 negativ”. „Acolo, aceeași poveste, fără mâncare și fără tratament medical”, spune el.

El a adăugat că abia după 24 de ore tatăl său a fost transferat la o Secţie de neurologie, unde a fost tratat corespunzător de către personal medical.

„Le mulţumesc medicilor de la Neurologie, au făcut ce au putut în condiţiile date. Problema majoră este la UPU, unde nu cred că se gestionează corect cazurile grave, pe fondul isteriei COVID-19”, continuă el.

Unul dintre medicii de gardă din seara respectivă i-a spus tatălui meu, care era nemulţumit pe bună dreptate că nu primeşte ajutor, că, dacă nu-i convine, poate să semneze că merge acasă pe propria răspundere. Ce medic poate să trimită acasă un pacient cu AVC? E ca şi cum au vrut să scape de el…

Alexandru Nistor:

Bărbatul spune că decis să vorbească după ce a citit despre gravida de 39 de ani, care a decedat în urma transferului, caz în care Poliția a anunțat că se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

„O femeie tânără a fost omorâtă cu zile împreună cu copilaşul pe care îl purta în pântec. Tatăl meu a fost privat timp de 24 de ore de tratament medical, deşi suferise un accident vascular cerebral. Oare câte astfel de cazuri mai sunt în Arad şi nimeni nu vorbeşte nimic despre ele?”, a susţinut avocatul arădean.

Managerul spitalului: „Facem verificări”

Directorul interimar al SCJU Arad, Florina Ionescu, a declarat că a cerut verificarea documentelor medicale în acest caz.

„Astăzi am aflat despre cazul acestui pacient. Am cerut deja directorului medical să verifice documentele medicale, să discute cu medicii implicaţi pentru a afla exact ce s-a întâmplat şi pentru a putea lua măsurile care se impun”, a precizat Florina Ionescu pentru Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News