UPDATE – ora 23.50: Bărbatul de 80 de ani, din comuna Buceş, judeţul Hunedoara, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei fetiţe de 6 ani, a fost reţinut preventiv, în această după-amiază, pentru 24 de ore, şi trimis în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, citat de Agerpres.
„El va fi prezentat vineri magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale”
Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu:
Din primele cercetări, fapta s-ar fi petrecut în luna iunie, dar fata nu a spus nimic părinților la acea dată.
Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că bărbatul de 80 de ani, acuzat că a agresat sexual o fetiţă de şase ani, este tatăl fostului şef al Poliţiei din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, schimbat din funcţie în 2013, pe fondul unui scandal izbucnit la un bar din oraş, la care ar fi participat chiar fiul comisarului-şef.
O anchetă este acum în desfășurare. Cercetările în acest caz au fost începute de poliţiştii din municipiul Brad, care s-au sesizat din oficiu cu privire la posibilitatea comiterii unei infracţiuni de agresiune sexuală asupra fetiţei, familia minorei fiind vecină cu suspectul.
„Bărbatul ar fi profitat de circumstanţa că se afla cu minora la domiciliul său, în timp ce părinţii micuţei prestau activităţi agricole. În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, cercetările privind comiterea infracţiunii de agresiune sexuală fiind coordonate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara”
Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu:
În cazul în care va fi găsit vinovat, agresorul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării anumitor drepturi.
La începutul acestei luni, o adolescentă din Hunedoara a fost molestată sexual în magazinul deținut de familia ei!