Crima șocantă a avut loc în urmă cu cinci ani, când Clara avea 85 ani când a ucis-o pe prietena ei. Acum, însă, justiția belgiană s-a pronunțat în acest caz: femeia a fost găsită vinovată și ar putea să primească o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.
Bătrâna, în baston, abia mergând, susținută de polițiști, a fost prezentă în acuzaților.
Motivul crimei a fost legat de bani. Suzanne Thibeau, văduvă fără copii, o trecuse pe Clara Maes în testamentul ei: cea mai bună prietenă a nonagenarei trebuia să primească 70% din avere, iar 30% se ducea la un văr.
Maes primise deja 300.000 de euro de la prietena ei, potrivit unui act din septembrie 2014.
Pe 3 ianuarie 2015, trupul lui Suzanne a fost găsit într-o baltă de sânge, fără suflare, în casa ei din Libramont, de către un cuplu de amici.
Maes a devenit suspectul numărul unu, după ce anchetatorii au aflat că și-a vizitat prietena în dimineața crimei. Cei prezenți la fața locului au sesizat că nu exista niciun semn de spargere, iar suspecta se schimbase de haine în ziua crimei. Ulterior, urme ale ADN-ului victimei au fost găsite și în vehiculul Maes.
În timpul procesului, martorii au explicat că relațiile dintre cele două bătrâne se deterioraseră, atât de mult încât Suzanne ar fi vrut să-și schimbe testamentul.
”Acesta a fost mobilul crimei”, a explicat procurorul Marc Kauten.