O bătrână de 90 de ani, din localitatea vasluiană Albești, a fost înșelată de suma de 24.000 de lei de către doi falși medici din județul Iași prin celebra metodă „Accidentul”.

Tânărul de 27 de ani și prietena sa de 32 de ani au contactat-o telefonic, într-o primă fază, pe bătrână, spunându-i în mod eronat că o rudă de-a sa este în stare gravă într-un spital și are nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier.

În acest sens, cei doi tineri i-au cerut femeii de 90 de ani toți banii pe care-i are în casă pentru a putea să-i salveze nepotul. Bătrâna a crezut în cele spuse de ieșeni astfel încât atunci când aceștia au ajuns la poarta sa le-a dat economiile sale de o viață, respectiv suma de 24.000 de lei.

Ulterior, după ce și-a contactat rudele, femeia de 90 de ani și-a dat seama că a fost înșelată, fiind făcută reclamație la Poliție.

„În urma sesizării primite, autorii înșelăciunii au fost identidicați. Polițiștii din cadrul IPJ Vaslui, sub coordonarea unității de parchet competente, au propus luarea măsurii arestării preventive față de cele două persoane, instanța de judecată admițând propunerea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Loredana Stavăr.

Polițiștii vasluieni desfășoară în continuare cercetări pentru a identifica și alte eventuale victime ale celor doi ieșeni prin metoda „Accidentul”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News