În vârstă de 81 de ani, femeia fusese transferată de la Spitalul Județean Vaslui. Fiica și nepoata bătrânei au venit la Bârlad, dornice să o ia acasă pe aceasta. Cele două au pretins că tusea, febra și dificultățile de respirație cu care se confrunta ruda lor nu au legătură cu COVID-19.

Recent întoarsă din străinătate, nepoata bătrânei le-a spus medicilor că virusul nu există. Aceasta le-a cerut cadrelor medicale să o externeze pe bunica ei, deși aceasta refuza categoric să plece din spital.

Până la urmă, bătrâna a reușit să-și convingă nepoata și fiica să se întoarcă acasă fără ea.

Incidentul a fost confirmat de conducerea Spitalului ”Elena Beldiman”. Purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Angelica Gramaticu, a declarat, pentru sursa citată, că pacienta nu ar fi putut fi internată fără a-și da consimțământul scris: ”Cu toate acestea, cadrele medicale au mai întrebat-o o dată, în fața familiei, dacă vrea să rămână internată, iar răspunsul a fost afirmativ”.

Foto: spital-barlad.ro

Urmărește-ne pe Google News