ComenteazăVasile Stratulat își vinde cei 71 de ani de viață surprinși, pe alocuri, în desene. E un artist falit, așa că acum vinde și picturi pe care ar fi vrut să le păstreze doar pentru el. Mai ales pe unul, care reprezintă o poveste care i-a marcat viața în copilărie.
Lacrimi după soră și bucuria puștii
„Sora mea și cumnatul, în 53, sau ceva pe acolo, nu mai țin minte că eram mic, au fost arestați, chiar în noaptea nunții. Au fost duși la gară cu o singură cutie de lemn în care erau lucrurile lor, câte au încăput acolo. Aveam 3 sau 4 ani, îmi amintesc cum plângeam după sora mea, că pleacă”, ne-a povestit Vasile Stratulat.
Amintirile ciudate și dureroase sunt încă vii. Știe că erau încercuiți de soldați care îi păzeau să nu fugă, dar pe el l-au lăsat să umble liber, că era mic. „Sora mea mă ținea în brațe și plângeam că nu o să o mai văd. Unul dintre soldați a venit la mine și mi-a dat o pușcă în mână, descărcată desigur. Încă plângeam, dar am început să râd că aveam în mână o pușcă”, și-a amintit pictorul.
Deportați și forțați să locuiască într-o groapă
Atunci i-au deportat sora și pe soțul acesteia. ”I-au dus în Bărăgan și i-au lăsat acolo, în câmp. Au făcut o groapă și au acoperit-o cu strujeni (n.r. – coceni). Aia a fost casa lor. De abia după un an sau doi a ajuns la stadiul de bordei, că nu aveau nimic, nici topor, nici fierestrău, nimic. În momentul în care ploua, toată apa intra în bordei. Scoteau apa cu găleata, dar a fost prea târziu pentru că unul dintre copii a răcit la plămâni și era să moară. Norocul lor, că printre cei deportați era și un medic, din satul lor natal.” a povestit bătrânul lucruri pe care nu le-a înțeles atunci, dar pe urmă i-au fost povestite și l-au urmărit toată viața.
Sora nu și-a văzut-o decât după mai bine de 4 ani de la deportare, când a avut voie să părăsească zona. Și a avut un frate care a trecut prin aceleași greutăți cu autoritățile de atunci, tocmai pentru că încerca să își ajute sora deportată.
„Pe undeva, pe la Fetești, l-au luat autoritățile la ochi. Se ducea la sora mea să îi ducă mâncare de aici, din Moldova. L-au luat după haine, după bagajul mare. L-au arestat și i-au confiscat toată mâncarea, după care l-au ținut și câteva ore în arest”, ne povestește pictorul. Familia i s-a destrămat. Fiecare și-a văzut de drum, de viață. „Acum, la 71 de ani, i-am pierdut și pe soră și cumnat, am un nepot pe care îl văd rar. Eu am rămas cu amintirile. Și cele mai dureroase sunt cele pe care mi le stârnește acest tablou”.
Vasile Stratulat consideră că și-a trăit viața așa cum i-a lăsat-o Dumnezeu, dar are și un mare regret, că nu a plecat din țară atunci când a avut ocazia, după Revoluție. A rămas cu speranța că după o viață trăită în comunism îi va fi mai bine în democrație, dar s-a înșelat amarnic.A încercat să își vândă tablourile și pe internet, dar spune că a fost sabotat de firmele de curierat. Pentru că de câte ori le expedia și le spunea că sunt fragile, ajungeau la destinație cu ramele distruse, iar cei care le cumpăraseră le refuzau. Așa că a renunțat și la această idee. Acm stă în fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și le expune. Sperând să vândă ceva, ca să treacă iarna. Chiar și amintirile.