Viorel A. nici nu a avut timp să reacţioneze pentru că agresorii au început să-l pocnească cu bâtele. Un martor care se afla în casă în clipa agresiunii a declarat poliţiştilor că tinerii l-au lovit fără încetare minute bune. La un moment dat, Viorel A., plin de sânge a încercat să fugă pe uşa din spate a casei însă a fost ajuns şi luat din nou la bătaie.
Poliţiştii au consemnat în timpul anchetei că, într-un final, Viorel A. a reuşit să iasă afară şi a căzut fără suflare în grădină, după care iarăşi a încasat peste corp câteva lovituri până când unul dintre agresori a strigat „gata, nu mai daţi că a murit”. Grupul de bătăuşi s-a făcut nevăzut în noapte înainte ca echipajul ambulanţei şi poliţia alertată la 112 să ajungă la faţa locului.
După miezul nopţii, în timpul anchetei demarate de Biroul de Investigaţii Criminale Dorohoi, agresorii au fost identificaţi după descrierile şi declaraţiile martorilor. Potrivit acestora, tânărul a fost măcelărit de fostul concubin al femeii cu care acesta împărţea casa de câteva luni. Martorii spun că femeia a trăit în concubinaj cu unul dintre agresori iar din relaţia lor a rezultat şi un copil care are acum mai bine de un anişor. Despărţirea nu a fost acceptată de fostul concubin şi nu exclud ca altercaţia de sâmbătă noaptea să fie o răzbunare.
„Efectuăm cercetări iar la această oră am identificat grupul agresorilor. Vom dispune soluţie procedurală la finalul anchetei”, a declarat comisarul şef Marcel Prichici, şeful Poliţiei Dorohoi. Tânărul a fost iniţial transportat la Botoşani iar ieri, din cauza stării grave în care se afla a fost transportat la Iaşi.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News