Batut si torturat de Securitate

Securitatea impanzise toata zona, Roventiu si Nastase fiind cautati in perimetrul Calarasi – barajul Borcea si pana la Ovidiu, judetul Constanta, actiunea fiind condusa chiar de Tudor Postelnicu. „Se formasera trei cercuri imense in jurul nostru, trei baraje din care nu scapa nimeni neverificat „la sange”. Am facut ceea ce nu se astepta nimeni. Militia, securistii inarmati pana in dinti, armata cu elicopterele ne cautau prin paduri, insa noi am luat-o direct pe un camp, am sapat cu cutitele si vergelele de arme doua santuri in pamant, ne-am acoperit cu lucerna si bucati de pamant si acolo am stat ascunsi pana s-a lasat intunericul. incet-incet, ne-am strecurat afara din dispozitiv si am luat-o spre Constanta. Planul era sa plecam in Turcia, facuseram rost de planurile de manevre ale vedetelor si salupelor de la Paza de Coasta, cunosteam exact pe ce trasee patruleaza ziua si ca noaptea opresc in puncte fixe; aveam ruta stabilita, trebuia sa luam o barca cu motor de la un unchi de-al meu, sa vaslim in liniste pana intram in apele internationale si apoi sa punem in functiune motorul. si de acolo – dusi eram. Asta daca totul iesea asa cum planuisem”. Nedorind sa-i creeze probleme unchiului sau, Roventiu (foto) a decis sa evite sa-l viziteze, desi, dupa cum avea sa afle mai tarziu, erau asteptati si acolo. „Langa Facaeni, aproape de Fetesti, ne-au turnat niste sateni care ne-au vazut odihnindu-ne langa o liziera. seful de post, aparut ca din senin, ne-a cerut actele. I-am aratat actele, dar le-am facut scapate pe jos, cand s-a aplecat sa le ia si am scos si noi pistoalele mitraliera. L-am legat de un copac si le-am dat drumul celorlalti de se stransesera sa caste gura. Doar nu era sa tragem, nu furasem armele pentru asta”. Roventiu si Nastase au trecut Dunarea, cu intentia de a se indrepta spre Delta. „Am vaslit cu doua bucati de gard – nu aveam vasle – si ne-am adapostit intr-o gradinita. Eram extenuati, asa ca am adormit. Ne-am trezit noaptea, se auzise un „Stai ca trag”, am pus mana pe arme gata sa ripostam, dar erau doar copiii care se jucau in saloane de-a hotii si vardistii. N-am mai dormit si am plecat mai departe”. „stiam ca sunt peste tot, dar am reusit sa trecem printre doua puncte de control. La un moment dat, am auzit in spate „Stai, nu misca!”. Am luat-o la fuga spre un gard de sarma de langa o vita de vie – trageau dupa noi ca dupa iepuri – si in momentul in care am vrut sa-l sar, unul dintre gloante a lovit stalpisorul de beton, la cativa centimetri de fata mea. Aproape ca am orbit, bucatile de beton mi-au intrat in ochi, m-am prabusit dincolo, intr-o balta de sange. Colegul meu a vrut sa ma ajute, dar i-am zis sa fuga mai departe ca-i tin eu pe militari dupa mine. M-am ascuns in vie, m-am itit pe ici pe colo, i-am ametit vreo jumatate de ora, dar pana la urma m-au capturat. Am fost prost ca am fost sincer, m-au perchezitionat sumar si m-au intrebat daca mai am ceva asupra mea. Aveam un pistol ascuns in chiloti, daca nu le spuneam de el, ii macelaream pe toti. As fi putut sa-i zbor creierii si lui Postelnicu si tuturor generalilor care erau acolo. seful de post din comuna tremura tot, era transfigurat de frica, i-am zis sa puna piedica la arma ca nu cumva sa-i alunece degetul pe tragaci si sa-mi zboare creierii. A aparut apoi si unul dintre ofiterii care coordona un filtru de care trecusem ca prin branza si, cand a auzit ca eu sunt, mi-a dat un pumn in fata de m-a aruncat doi metri in spate. Au sarit ceilalti si l-au linistit”. Sistemul capturase in sfarsit inamicul numarul unu. Evident, a inceput o sangeroasa perioada de interogatorii, perioada in care Roventiu a fost batut si chinuit ca la „manual”, dupa metoda de tortura „la rotisor”, aplicata de o echipa condusa de celebrul Tudor Stanica. „Cand eram scos din celula, cu catuse la maini si lanturi la picioare, trebuia sa trec pe un hol pe care erau si de o parte si de cealalta gardieni asezati in linie. Ma bateau cu bastoanele de simteam ca-mi explodeaza capul, cand ajungeam in capatul celalalt abia ma mai tineam pe picioare. in beciurile de la Rahova am fost anchetati cate 18 ore pe zi, de echipe de 4-5 securisti care lucrau in „schimburi” de sase ore. Dar nu le-am zis nimic. Dupa cum stabilisem inainte, pentru a nu cadea tot grupul, am declarat ca doream sa jefuim un CEC. Am facut si un juramant cu ceilalti si l-am respectat”. Prin sentinta nr. 63 din dosarul nr. 391/1983, Tribunalul Municipiului Bucuresti l-a condamnat pe Viorel Roventiu la moarte, iar Petre Nastase si Nicolae Stanciu au primit cate 20 de ani de inchisoare.