Alin Demetrian susține că a dorit să înfrumusețeze o zonă a curții interioare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, fără a se gândi că are nevoie de autorizații, așa cum prevede legea.
„Construcție este mult prea mult spus. Mi-am cerut scuze către conducerea Consiliului Județean Dolj despre acest gest. O să reiau toți pașii în mod legal și o să fie făcut așa cum trebuie. Am crezut că este nevoie de acțiune, și mai puțin de termene de așteptare. A fost poate o naivitate din partea mea. Mi-o asum. Era vorba despre o investiție minimă, suportată în totalitate de mine, nu ar fi presupus nicio cheltuială pentru spital”, a precizat Demetrian.
Managerul interimar al unității medicale susține că intenționa să construiască un bazin cu pești, nuferi și alte plante acvatice.
„Era vorba despre amenajarea unui mic bazin cu nuferi, plante acvatice, cu pești, pe care îi și comandasem, în naivitatea mea. O să amân această lucrare până când se poate face totul legal”, a declarat Alin Demetrian.
Managerul interimar a spus că reprezentanții Consiliului Județean Dolj au venit joi la spital și a discutat cu ei despre despre un viitor proiect.
„Nu este un heleșteu, acesta presupunând excavare. Totul se întâmpla la suprafața pământului, o groapă de refugiu pentru pești, de aceea am crezut că îl pot face fără să aștept după zeci de aprobări. Există variante ca eu să sponsorizez lucrarea, ceea ce voi și face. Spațiul de acolo, din spatele unității spitalicești, trebuie amenajat întrucât nu arată deloc bine. Locul acela era un spațiu plin cu chiștoace, cu ambalaje, nimic mai mult”, a mai spus Alin Demetrian.
Reprezentanții Consiliului Județean Dolj s-au autosesizat după ce pozele din curtea spitalului au fost prezentate în presă și i-au solicitat lui Alin Demetrian să desființeze lucrarea.
Din cauză că ziariștii craioveni au filmat și fotografiat cofrajul, managerul interimar al SJUC a decis ca niciun reprezentant mass-media să nu mai obțină imagini din curtea spitalului fără aprobarea sa.
Citește și:
LIVE TEXT/ Mitingul diasporei, în Piața Victoriei. Românii din străinătate se adună la București / FOTO
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!