Medicul Manolis Makaris, șeful Secției de Cardiologie de la Spitalul General din orașul elen Kalamata, a declarat pentru BBC că pe navă se aflau aproximativ 100 de minori.
„(Supraviețuitorii) ne-au spus că erau copii în partea de jos navei. Copii și femei”, a spus medicul, precizând că doi pacienți i-au dat cifre estimative.
„Unul mi-a spus despre 100 de copii, celălalt despre 50, așa că nu știu adevărul – dar sunt mulți”, a adăugat Makaris, care crede că până la 600 de persoane ar fi putut muri în naufragiu.
„Numărul exact al tuturor persoanelor care se aflau pe vas a fost de 750. Acesta este numărul pe care toată lumea mi l-a spus”, a mai precizat medicul grec.
„A fost o tragedie. Nimeni din Europa nu trebuie să accepte această situație. Trebuie să facem ceva. Toată lumea trebuie să facă ceva pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple”, a continuat el.
În același timp, un supraviețuitor întrebat de un reporter de la canalul ANT1 din Grecia dacă erau 100 de copii la bord a răspuns afirmativ.
BBC precizează că nu a reușit să verifice în mod independent aceste date, dar menționează că cifrele similare au fost prezentate de organizația Salvați Copiii, care a citat, de asemenea, mărturii ale supraviețuitorilor.
Totodată, purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Ilias Siakantaris, a declarat că nu se știe câte persoane se aflau în cală, adăugând că „știm că mai mulți contrabandiști închid oamenii (în cală – n.r.) pentru a menține controlul”.
Cel puțin 11 oameni au fost arestați, inclusiv mai mulți egipteni, fiind suspectați de trafic de persoane, relatează presa elenă. Toate cele 104 persoane salvate până acum sunt bărbați.
Salvatorii continuă să cerceteze zona în care s-a răsturnat ambarcațiunea, la aproape 50 de mile marine (peste 90 de kilometri – n.r.) de coastă, în timp ce speranțele de a găsi mai mulți supraviețuitori scad.
Ambarcațiunea pornise din portul libian Tobruk și se îndrepta către Italia.
Paza de coastă a precizat că primul contact cu barca de pescuit avut loc marți la ora locală 14.00 (aceeași oră în România – n.r.) și că nu a existat nicio cerere de ajutor.
Ulterior, tot reprezentanții pazei de coastă spun că, în primele ore ale zilei de miercuri, motorul ambarcațiunii s-a stricat și că persoanele aflate la bord au început să se miște, provocând răsturnarea bărcii.
La o linie telefonică de urgență pentru migranții aflați în dificultate pe mare, au existat însă plângeri conform cărora paza de coastă a fost „conștientă de faptul că nava se afla în dificultate cu ore înainte de a fi trimis vreun ajutor”, notează BBC.
Grecia a instituit trei zile de doliu național în urma tragediei. Totodată, mai multe marșuri de protest au fost organizate joi seara, în capitala Atena, în Salonic, al doilea oraș ca mărime al țării, și în alte părți din Grecia.
Foto: Hepta