Despre ea, jurnaliștii britanici spun că până anul trecut a fost șefa ”puternicei” Direcții Naționale Anticorupție și că acum se află în competiție atât cu un procuror general din Franța, Jean-François Bohnert, dar și cu opoziția aprigă a guvernului din propria țară.

„Cum a devenit Kovesi dușamnul de moarte al guvernului”

Fostă jucătoare de baschet extrem de talentată, Laura Kovesi a devenit procuror general la doar 36 de ani iar apoi a devenit șefa DNA, unde a stabilit un record impresionant.

„În timpul celor cinci ani de activitate a trimis în judecată 68 de funcționari de rang înalt, inclusiv 14 miniștri sau foști miniștri și 53 deputați din ambele camere ale Parlamentului.

Până când a fost forțată să părăsească funcția de către social-democrații de la guvernământ, 37 dintre acei politicieni au fost deja condamnați și majoritatea celorlalte cazuri erau în curs de desfășurare”, scriu jurnaliștii BBC, care concluzionează că ”social-democrații aflați la guvernare în României o consideră drept dușmanul lor de moarte, chiar dacă oficialii publici din toate partidele au fost urmăriți penal”.

BBC amintește de cele două dosare penale în care a fost pusă sub acuzare în ultima perioadă, dar și de faptul că fosta șefă a DNA a respins toate acuzațiile drept o campanie mediatică de discreditare.

Românii au ieșit în stradă pentru ea

„Încrederea românilor în DNA este remarcabilă”, spunea Kovesi într-un interviu acordat pentru BBC în februarie 2017, când sute de mii de români au ieșit pe străzi pentru a protesta împotriva eforturilor guvernului de a bloca lupta anticorupție.

„Din ce în ce mai mulți oameni erau dispuși să dea declarații de martor cu privire la cazurile de corupție pentru că cetățenii români au observat că legea este egală pentru toată lumea. Aceasta este ceea ce facem. Așa că vom continua să ne facem treaba, indiferent dacă suntem susținuți sau nu”, este un alt citat al fostei șefe DNA, scos în față de jurnaliștii britanici care amintesc că la protestele din România oamenii au ieșit în stradă cu bannere pe care scriau numele DNA și poze ale lui Kovesi.

„Acum, când candidează pentru postul de procuror-șef european oamenii o susțin mai mult ca niciodată, este doamna noastră de fier!”, a spus pentru BBC, Angi o membră a grupului „Corupția ucide”.


Citește și: VIDEO/ Ancheta Libertatea despre prădătorii de copii a scos femeile la protest de 8 martie! „Cum se scapă de-un viol, domnilor judecători?“


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News