Ca răspuns la tragedie, Guvernul României a anulat un moratoriu din 2016 privind vânătoarea de urși, notează aceeași sursă, care a publicat vineri un amplu material despre soluția la atacurile tot mai dese ale animalelor sălbatice asupra oamenilor de la noi din țară, întrebându-se dacă uciderea animalelor rezolvă problema.

Când Diana și iubitul ei au sunat panicați la numărul de urgență, 112, pe 9 iulie, la ora 15:00, apelul a fost transferat la Salvamont. Sergiu Frusinoiu, coordonatorul echipei de salvamontiști, era de serviciu în acea zi și a pornit imediat cu două echipe. Una s-a apropiat de locul incidentului de sus, cealaltă de jos. Urșii atacă rar oamenii, cu excepția cazului de autoapărare, așa că Sergiu a presupus că aceasta ar fi o simplă misiune de salvare.

La fața locului, salvatorii l-au găsit pe iubitul tinerei. Ursul o apucase pe Diana și o aruncase într-o râpă. Salvamontiștii au coborât cu frânghie și au găsit ursul stând deasupra victimei. Animalul a atacat echipa de salvare, care s-a apărat cu spray cu piper, petarde și pietre, până când a sosit un vânător și l-a împușcat. Era prea târziu pentru Diana.

„Chiar dacă căderea sau rănile făcute de urs nu au ucis-o, apa ar fi putut să o omoare”, a spus Sergiu reporterului BBC Nick Thorpe. El spune că greșeala Dianei a fost să fugă când s-a confruntat cu ursul.

Sergiu a crescut în acești munți și a avut sute de întâlniri cu urșii, fără incidente. Sfatul standard este să faci zgomot pe teritoriul urșilor, în timp ce mergi pe acolo. Dacă întâlnești un urs, stai liniștit și nemișcat, apoi o iei înapoi, încet. Ca și în cazul atacului unui câine, cel mai rău lucru pe care îl poți face este să fugi, sigur animalul te va urma, a mai spus salvamontistul.

Aproximativ 8.000 de urși trăiesc în arcul munților Carpați, una dintre ultimele regiuni sălbatice ale Europei, habitatul lor fiind erodat constant de exploatarea forestieră, răspândirea orașelor și turismul.
În orașul Bușteni din apropiere, la șapte seara, e dată o alertă de urs, pe telefon. Localnicii supărați spun că le este frică să meargă acasă noaptea, din cauza urșilor.

Fostul ministru al mediului, Barna Tanczos, este autorul noii legi, adoptată de Camera Deputaților și aprobată de președintele Klaus Iohannis în iulie, care permite uciderea a până la 500 de urși în următoarele 18 luni.

„Populația de urși crește zilnic, lunar, anual în România, așa că dacă nu facem ceva vom avea mii, zeci de mii de urși, ceea ce nu este bine pentru oameni și nu este bine pentru urși”, a spus Tanczos Barna.

Potrivit lui Cristi Remus Papp, șeful departamentului carnivore mari al Fondului Mondial pentru Natură, noua lege nu va face nimic pentru a îmbunătăți situația și ar putea să o agraveze. Există un număr tot mai mare de urși „deranjanți”, recunoaște el, dar nu există statistici precise despre câți urși sunt în general.

În orice caz, numărul nu este problema, spune el: „Trebuie să abordăm cauzele fundamentale ale conflictelor, începând cu hrănirea în masă a urșilor în apropierea așezărilor și de-a lungul drumurilor din zonele turistice”.

Încă din epoca comunistă, asociațiile de vânători sunt obligate prin lege să hrănească urșii, o practică menită inițial să-i facă mai ușor de împușcat și să-i țină departe de orașe, dar acum se face parțial pentru turoperatorii care doresc să ofere clienților observarea urșilor.

Rețelele sociale sunt pline de clipuri video cu turiști care hrănesc urșii din mașini. O viitoare modificare a legii ar putea duce la amendarea celor care fac acest lucru.

Alte metode de gestionare a urșilor au fost încercate cu oarecare succes, cum ar fi calmarea și îndepărtarea urșilor în zonele sălbatice ale munților. Dar acum, că urșii au prins obiceiul de a ataca coșurile de gunoi sau de a cerși mâncare, chiar și conservaționiștii spun că s-ar putea să nu existe alternativă la sacrificarea lor.

„În 2021 am avut 220 de alerte de urși. Anul acesta până acum, doar 3”, spune cu mândrie primarul din Băile Tușnad, Zsolt Butyka. Municipalitatea a cumpărat 14 coșuri de gunoi din oțel inoxidabil protejate de urs, a tăiat 50 de pomi fructiferi în oraș și a derulat o campanie regulată de conștientizare a faptului că ursul e un pericol pentru public. Pe un afiș de lângă primărie scrie: „Dacă hrănești un urs, omori un urs”.

Orașul se află pe o rută principală de migrație pentru urși, peste valea râului Olt, dar acum aceștia ocolesc: „Au învățat că nu e nimic pentru ei aici”, îmi spune primarul.

Janos Szin, un operator de turism care administrează o serie de puncte de observare a urșilor în zona Tușnad, spune că legea este proastă.

„Urșii greșiți” vor fi uciși, masculii mari, care se ocupă de treburile lor în munți. Acești masculi ajută la menținerea populației scăzute, spune el, pentru că ucid puii, ca să se poată împerechea cu mamele lor. Aceasta este o practică comună în rândul leilor în sălbăticie, dar experții nu sunt de acord cu privire la prevalența ei în rândul urșilor.

Braconierii, care încearcă să fure pui de urs, sunt o altă problemă, sugerează Szin. Îi este teamă că vânătorii din toată lumea se vor înghesui acum în România, singurul loc unde pot să obțină o piele de urs și un craniu, pentru a le atârna pe pereți.

 
 

Urmărește-ne pe Google News