Cuprins:
Echipa lui Donald Trump neagă acuzațiile
Fosta candidată la titlul de Miss Elveția crede că „înălțimea, am 1,85 metri, și forța mea m-au ajutat să scap”. Acuzațiile sunt „false”, a transmis echipa de campanie a lui Trump.
Keul, de loc din Berna, care a lucrat la o bancă din Zurich și a avut o carieră de model, a fost locul al treilea la concursul Miss Elveția 1992. Beatrice a participat apoi la Miss Europa, de la Istanbul, în același an, unde a ajuns în finală.
Ea a primit apoi o invitație de la organizatorii concursului „Donald J Trump American Dream Pageant”, inclusiv o excursie cu toate cheltuielile plătite la New York și Atlantic City.
O discuție lungă cu Donald Trump
Tânăra a fost încântată de perspectiva călătoriei: „Numele lui Trump, ca marcă, era uriaș la acea vreme. Am fost orbită. Nu știam că acolo e o junglă”.
Keul a zburat la Atlantic City pe 14 noiembrie 1993. După competiție, concurenții au fost transportați la hotelul Plaza din Manhattan, New York.
„Am fost la un prânz de presă, cu aproximativ 60 de invitați”, spune Keul. Jeffrey Epstein (1953-2019) a fost și el prezent. Cazul bancherului de investiții care implică exploatarea sexuală a minorilor a făcut furori în întreaga lume.
Ea l-a întâlnit pe Trump, pe atunci în vârstă de 47 de ani, în timp ce acesta vorbea cu celelalte concurente. Și-a amintit că el i-a pronunțat greșit numele ei, ca fiind „Cool” („tare”). Au făcut o fotografie împreună.
Am vorbit atât de mult încât toată lumea se uita la noi. 10 minute, dacă nu 15. Nu-mi venea să cred că-mi place atât de mult.
Donald Trump voia o „întâlnire privată”
După prânz, un membru al personalului a abordat-o pentru a-i spune că Trump, care era proprietarul hotelului la acea vreme, dorea o „întâlnire privată”. „M-am gândit în sinea mea că o să fie o cafea și o prăjitură”, explică Beatrice, azi, printre lacrimi.
A fost dusă la etaj într-o suită.
„Când am intrat, a sărit peste mine. Nu eram pregătită. Am încercat să fac tot ce am putut să scap de el”, a povestit helveta.
M-a sărutat pe buze și pe gât. A încercat să-mi ridice rochia. Îmi prindea și atingea corpul oriunde putea.
„Sunt foarte înaltă, am 1.85 metri Cred că înălțimea și forța mea m-au salvat”, a spus ea și a explicat că l-a făcut să se oprească, spunându-i „hai să vorbim mai întâi”.
Trump, a susținut ea, a ținut-o de mână, a sărutat-o și a întrebat-o dacă vrea să bea ceva și să se așeze. Keul a decis să fie drăguță și au discutat timp de 30 de minute cu mogulul imobiliar, care a întrebat-o dacă vrea să rămână în SUA. S-a oferit să o ajute pentru a obține un loc laUniversitatea din New York.
„Cu oamenii bolnavi trebuie să fii calm”
Ea a fost de acord să-l se vadă din nou: „M-a întrebat dacă sunt supărată, i-am spus că nu. A trebuit să găsesc ceva diplomatic”.
Îmi amintesc că mă ținea în brațe, mă săruta, apoi mi-a spus „Ne vedem mai târziu”. Când ești cu oameni bolnavi trebuie să stai calm, pentru că dacă nu ești calm se poate întâmpla ceva foarte rău.
Blick a întâlnit-o pe Beatrice Keul în orașul Berna, la hotelul Bellevue. Femeia pozează de parcă ar fi fost și azi model. „S-a terminat cu asta”, a recunoscut ea.
Acuzațiile, cu doar câteva zile înainte de Alegerile SUA 2024
Keul a revenit în lumina reflectoarelor, după zeci de ani de tăcere. Ea și-a scris memoriile, dar nu este clar când va fi publicată cartea.
Faptul că Beatrice Keul a făcut publice acuzațiile sale de abuz împotriva lui Trump cu câteva zile de alegerile din SUA a stârnit controverse. Dar ea spune că nu este „nici pentru Trump, nici pentru Harris”.
Secretarul de presă al campaniei Trump, Karoline Leavitt, a declarat că acuzațiile lui Keul sunt „false” și au fost „plantate” pentru a distrage atenția de la acuzațiile împotriva soțului Kamalei Harris, Doug Emhoff.
„Acuzații false ca aceasta sunt un deserviciu pentru femeile care sunt cu adevărat victime ale agresiunilor”, a spus Levitt.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!