„Este foarte greu să lucrezi într-o instituţie publică unde personalul nu vrea să lucreze, iar echipa de management are de făcut treabă cu oameni care nu vor şi nu se implică în activitatea unui spital. Aceste persoane sunt foarte greu de sancţionat. Cu siguranţă e nevoie de o reevaluare a legislaţiei în acest sens. Dacă vrei să faci treaba, trebuie să fii prezent”, a precizat Beatrice Mahler.
Unitatea mobilă de ATI din curtea spitalului a generat o alarmă de incendiu, după ce un ventilator extern a degajat fum sau abur, însă toți cei 7 pacienți din unitatea mobilă de Terapie Intensivă din curtea Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta sunt bine și au fost transferați în secția de Terapie Intensivă din clădirea spitalului.
Vlad Voiculescu a precizat că echipamentul de la unitatea mobilă ATI a Institutului Marius Nasta care a declanşat alarma de incendiu a fost verificat în urmă cu două luni.