„Ieri a intrat primul aparținător în ATI COVID la Institutul Marius Nasta: a ieșit după câteva minute transpirat leoarcă pentru că i se făcuse rău, probabil emoția momentului și masca ffp2”, a scris Beatrice Mahler pe pagina de socializare. Apoi a relatat ce a spus ruda celui bolnav la ieșire: „Nu puteam să respir cu masca aia”.

Doctorul pneumolog a menționat că rudele pacienților COVID trebuie să se aștepte, înainte de a intra în spital, la faptul că cei dragi „au leziuni la nivelul feței” din cauza măștilor de oxigen.

„Pacienții critici din ATI sunt conectați la aparate zgomotoase, alimentați artificial, cei intubați au extremitățile umflate (un efect al ventilație mecanice, mai puțin cunoscut de populație), cei ventilați non-invaziv au leziuni la nivelul feței de la masca care fixată pe față permite pătrunderea oxigenului cu presiune în plămân”, a mai scris Beatrice Mahler.

Unii au mâinele și picioarele cu zone violete (purpură sau echimoze), pentru că în COVID avem tulburări de coagulare care sunt mai frecvente la formele critice…și sunt doar câteva aspecte pe care vi le-am enumerat.

Beatrice Mahler:

Doctorul a explicat apoi regulile Spitalului Marius Nasta pentru vizitele pacienților COVID în ATI:

  • vizita se programează de comun acord cu echipa medicală
  • programarea poate să nu fie respectată, ca interval orar, nu pentru ca noi nu vrem, ci pentru că pot apărea urgențe la unul din pacienți, ceea ce împiedică membrii echipei să poată însoțit aparținătorul
  • vizita durează maxim 15 minute
  • vizita se poate întrerupe brusc dacă apare o urgență la unul din pacienți, iar echipa trebuie să se concentreze asupra urgentei
  • intrarea în zona Roșie se face după parcurgerea triajului epidemiologic
  • aparținătorii sunt rugați să aducă cu ei cât mai puține obiecte personale, pentru că acestea pot îngreuna îmbrăcarea cu echipamentul de protecție
  • NU este permisă introducerea de obiecte personale în secția ATI
  • echipamentul de protecție care trebuie utilizat este compus din halat ranforsat, masca fpp2, viziera, botoșei, mănuși, boneta – sunt asigurate de spital
  • echiparea și dezechiparea sunt supravegheate de personalul medical.

Foto: Vlad Chirea

 
 

Urmărește-ne pe Google News