„Numărul de pacienţi care sunt diagnosticaţi cu infecţii cu virus gripal este în creştere în acest moment, dacă la aceştia se asociază şi pacienţii diagnosticaţi cu infecţia Sars-Cov 2 sau virus sinciţial respirator. La Institutul Marius Nasta, prin profilul pe care îl are spitalul, avem pacienţi cu afecţiuni respiratorii cronice în marea lor majoritate”, a declarat Beatrice Mahler, la Prima News.
Medicul a atras atenția că este o „perioadă presantă din mai multe puncte de vedere”, întrucât, pe lângă aceste infecţii respiratorii specifice sezonului, se înregistrează și o creștere a numărul pacienţilor diagnosticaţi cu tuberculoză.
„Avem probleme pe toate aceste linii, dar situaţia este gestionabilă”, a spus Mahler.
De la începutul sezonului, au fost înregistrate 15 decese din cauza virusului gripal, au transmis joi, 12 ianuarie, reprezentanții INSP. Totodată, au fost raportate 15 cazuri de infecție simultană cu gripă și COVID și 19 cazuri de infecție simultană cu gripă și virus respirator sincițial.
Potrivit INSP, în săptămâna 2-8 ianuarie, au fost înregistrate 102.884 de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) comparativ cu 74.567 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă (26 decembrie – 1 ianuarie) – o creștere de 28.317 cazuri.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Marica13 • 18.01.2024, 12:56
Întotdeauna în sezonul de iarnă au fost și vor fi ......faceți Vă Treaba cum trebuie și nu mai așteptați șpagă unii... 99% și o să fie ok