Înaintea bebelușului de 13 zile decedat ulterior infectării cu noul coronavirus, un copil de 13 ani fusese declarat victima cea mai tânără decedată din cauza COVID-19, Ismail Mohamed Abdulwahab murise în luna martie, fără să fi avut alte afecțiuni, potrivit Agerpres.
În Marea Britanie, s-au înregistrat joi 135 noi decese provocate de această boală, în timp ce bilanţul total oficial al deceselor anunţat de guvernul de la Londra a ajuns la 42.288 de morţi, din cei 300.469 de pacienţi confirmaţi.
Cercetările actuale arată că cei mici par să fie mai puţin predispuşi decât adulţii să dezvolte forme grave de COVID-19, mai ales dacă nu au patologii preexistente. În ciuda accepțiunii generale, de la începutul pandemiei 19 minori cu vârste sub 19 ani infectaţi cu noul coronavirus au murit în spitalele britanice.
Persoanele cu vârste sub 20 de ani au o probabilitate redusă la jumătate de a contracta COVID-19 faţă de cele peste această vârstă, se arată într-un studiu întocmit de Şcoala pentru Igienă şi Medicină Tropicală din Londra, publicat marţi în revista Nature Medicine.
Acelaşi studiu precizează că simptomele clinice apar în cazul a 21% dintre pacienţii cu vârste între 10 şi 19 ani infectaţi cu noul coronavirus, procent care urcă la 69% în cazul adulţilor în vârstă de peste 70 de ani.
Sursa foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro