Totul s-a întâmplat în decurs de câteva zile. Fetița a fost lăsată în unitatea medicală de două femei care le-au spus medicilor că sunt mătușile acesteia.

Prima “mătușă” este cea care a însoțit fetița de patru luni la spital pe 12 octombrie și a rămas cu ea câteva ore în secția de boli infecțioase, după care a dispărut.

Două zile mai târziu, o a doua “mătușă” a mers la Spitalul Di Cristina pentru a externa copilul. Testată pentru COVID-19, femeia a dat rezultat pozitiv, iar medicii au decis să o țină în spital, alături de nou-născută.

Marțea trecută, cea de-a doua femeie a dispărut și ea din unitatea medicală.

Alertați de conducerea spitalului, polițiștii italieni le caută pe cele două “mătuși”, despre care se știe că sunt din Europa de Est și că trăiesc în Palermo de câțiva ani.

În acest caz, procurorii din orașul sicilian au deschis o anchetă.

Până acum, 26 de copii diagnosticați cu COVID-19 au fost internați în secția de boli infecțioase a spitalului din Palermo.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News