Pe 10 mai, *Andreea, 17 ani, s-a dus cu bebelușul ei de șase săptămâni la dispensarul dintr-o comună din județul Galați. Cei de acolo au înlemnit.

Copilul era „vinețiu în jurul gurii”

Era „desfigurat, slăbuț, tras la față, cu ochii-nfundați în cap și vinețiu în jurul gurii”, povestește asistenta medicală din comună. Copilul respira dificil și i se vedea pielea intrând între coaste la fiecare expirație greoaie.

„În mod normal, asta nu se vede când un copil respiră. Am sunat salvarea, apoi la spital și le-am spus că vine un caz urât tare. Nu am mai văzut așa ceva”, mai spune cadrul medical care lucrează în sat de trei decenii. 

Bebelușul a fost transferat la spitalul din Tecuci, apoi, pe 11 mai, la Galați. Pe foaia de control medical este trecut diagnosticul, în termeni medicali: multiple fracturi craniene, cu hemoragie intraventriculară, hematom subdural. „Leziuni care nu ştiu cum au survenit. Puţin probabil din greşeală, în somn, o lovitură să poată să producă astfel de leziuni”, explica la acea vreme doctorul Iuliana Moraru de la Spitalul de Pediatrie Galaţi.

A doua zi, bebelușul de șase săptămâni a ajuns la București, la terapie intensivă, la Spitalul Grigore Alexandrescu. Medicii din Capitală împărtășesc opinia celor din Galați: „sunt îndeplinite fără dubiu criteriile medicale de agresiune fizică asupra pacientului”.

Ca un câine bătut de stăpân

Când Andreea a ajuns la spitalul din București cu băiețelul ei, medicilor li s-a părut că „este o fată traumatizată”, povestește Simona Voicescu, președinta Asociației Necuvinte, ONG care sprijină victimele violenței domestice.

Stătea numai cu privirea în jos. Arăta ca un câine în care dai cu bâta și el se ține după picioarele tale.

Simona Voicescu, Asociația Necuvinte:

*Marius, tatăl bebelușului, 24 de ani, a recunoscut în fața polițiștilor și procurorilor că el l-a lovit pe bebeluș în zona capului, dar „fără intenție“, în timp ce dormea cu cel mic în același pat.

Polițist apelat prin 112: „Nu putem să mergem așa, că spuneți dumneavoastră“

Pe 2 iunie, președinta Asociației Necuvinte a sunat la 112 pentru că minora locuia în continuare cu tatăl copilului. „Mama Andreei mai făcuse sesizări la poliție scrise și prin telefon că fata este în pericol, dar poliția nu a făcut nimic. Era îngrijorată că nu-i răspundea la telefoane. Doar el îi răspundea și o înjura”, explică Simona Voicescu.

Sediul Poliției din Tecuci

Poliția din Tecuci, care a preluat apelul, a refuzat să trimită un echipaj în satul unde locuia fata. Redăm o parte din discuția purtată de Simona Voicescu cu polițistul din Tecuci:

Simona Voicescu: (…) În acest moment avem nevoie ca dumneavoastră să mergeți să o scoateți de-acolo (pe Andreea, – n.r.).
Polițist: Păi, în ce bază?

S.V.: În baza faptului că ne-a făcut o sesizare bunica (mama Andreei – n.r.) și ea este în pericol. (…)
P.: Așa, și la noi este făcută vreo adresă, este venit vreun act?

S.V.: Deci, trebuie să vă trimit în scris ca să vă sesizați, apelul la 112 nu are valoare pentru dumneavoastră, nu?
P.: Nu e vorba de valoare, dar trebuie o sesizare clară. Cineva trebuie să-și asume pentru a verifica dacă aceste fapte sunt sau nu adevărate. Dacă dumneavoastră alarmați poliția degeaba, pe cine tragem la răspundere?

S.V.: Deci, considerați că în acest caz, unde există un dosar deschis pentru tentativă de omor, deranjez poliția degeaba.
P.: Nu, dar asumați-vă. 

S.V.: V-am spus cum mă cheamă, cine sunt.
P.: Faceți o sesizare, că dumneavoastră sunați din altă parte, nu de lângă… Sunteți verișoară sau ce sunteți? (…) V-ați deplasat la fața locului ca să vedeți…? (…) Bunica de ce nu sună, de ce nu face bunica sesizare? Ea este îndreptățită.

S.V.: (…) Bun, deci nu veți trimite un echipaj, nu?
P.: Păi, faceți o sesizare. Dacă nu… Eu ce să-i fac? Dumneavoastră nici nu sunteți lângă ea, nici nu sunteți… Facem telefonul fără fir. Îmi pare rău, nu putem să mergem așa, că spuneți dumneavoastră. Dacă am primi de la oricine ar suna la telefon și ar spune „domne, mergeți acolo”. Adică, eu sunt la București și sun pentru cineva de la (….)

În 2017, șeful Poliției Galați, Cornel Motolea, declara într-un interviu că îl nemulțumește numărul mare de apeluri la 112, „care, deşi este apel de urgenţă, este folosit în exces, pentru absolut orice: ameninţări, loviri, scandaluri intrafamiliale”. 

Polițistul din Tecuci care a răspuns la apel se află în cercetare disciplinară, potrivit unui răspuns dat de Poliția Galați pentru ziar.

Chestionar de risc făcut cu agresorul în curte

După ce polițistul din Tecuci a refuzat să trimită un echipaj de poliție, asociația a trimis o reclamație către Poliția Galați. În următoarea dimineață, 3 iunie, polițiștii de la Secția 6 a Poliției Rurale din Tecuci au mers la adresa unde locuia minora. 

Andreea a fugit de mai multe ori de-acasă pentru a se duce la Marius

Partenerul ei era în curte, dar polițiștii spun că nu a intervenit în timpul completării chestionarului de risc. Din evaluarea făcută de echipaj a rezultat că „nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea unui astfel de ordin”.

În momentul în care întrebi o victimă de față cu agresorul dacă își dorește ordin de protecție, ea va spune că nu vrea. Mai ales dacă este minoră, ea este cu atât mai vulnerabilă în fața agresorului.

Simona Voicescu, președinta Asociației Necuvinte:

La data de 8 iunie, Marius a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor. După ce bărbatul a fost arestat, Andreea a ajuns la un adăpost pentru tinere agresate și traficate din București, unde primește consiliere psihologică și de orientare în carieră.

„Inițial a zis că pe ea, spre deosebire de alte fete pe care le-a avut, nu o bătea, pentru că ea este mai deșteaptă. Însă ușor-ușor, a recunoscut că o lovea”, spune Simona Voicescu.

Pe 11 august, după ce a suferit trei operații și a stat la terapie intensivă, bebelușul a murit. Tatăl este în continuare arestat preventiv, dar încadrarea s-a schimbat și acum este cercetat pentru infracțiunea de omor.

„Fetele se mai plimbă, dar ea nu era văzută niciodată prin sat”

Andreea și Marius s-au cunoscut în 2017 pe Facebook. Ea avea 15 ani, el, 22. Trăiau în două sate învecinate din Galați. La două săptămâni după ce s-au cunoscut, Andreea a plecat de acasă la Marius. 

Andreea a stat la concubinul său, Marius, într-o comună din jud. Galați

„Când am venit de la serviciu, la ora 19, nu era acasă. Fetele de la ea din liceu au spus că ea a vrut să plece la el. Poliția din sat mi-a zis să am răbdare: «așa fac adolescenții, pleacă, se întorc»”, povestește mama fetei.

Speriată, femeia s-a dus singură să-și caute copilul. A întrebat în stânga și-n dreapta în comunitatea unde trăiește concubinul său. A găsit-o și a luat-o înapoi acasă.

Nu a fost singurul episod de fugă. Andreea a mai plecat de două ori de-acasă și de fiecare dată poliția și Protecția Copilului, la apelurile mamei, au găsit-o la Marius. „Când o luam acasă, zici că era nebună. Doar stătea, se uita. Ea nu s-a împotrivit niciodată”, mai povestește mama.

Andreea nu i-a spus nici ei, nici asistenților sociali despre traiul în casa familiei lui Marius. Iar întrebată dacă bărbatul a fost vreodată violent cu ea, a negat. După una dintre plecări, fata a fost găsită în Tecuci cu fața umflată. A spus că a înțepat-o albina.

În urma apelurilor repetate ale mamei, DGASPC-ul a făcut în ultimii trei ani mai multe anchete sociale unde locuiau cei doi. „Se vedea că Marius ascunde ceva. Nu prea comunica cu noi”, povestește asistenta socială din satul unde trăiau cei doi.

Nu cred că Andreea era bine. Locuiau în condiții mizere. Fetele se mai plimbau, dar ea nu era văzută niciodată în sat. Și din 2018, de când am văzut-o eu, până acum, s-a schimbat. Tot timpul era neîngrijită, mi se părea sluțită. El era îngrijit, pieptănat, tuns, tatuat.

Asistentă socială:

Bărbatului i s-au deschis trei dosare penale pentru privare de libertate: toate au fost clasate

Mama a făcut de mai multe ori plângeri la Poliție. Pe numele lui Marius au fost deschise trei dosare, toate pentru privare de libertate. Și toate au fost clasate, pentru că Andreea a spus că stă la el de bunăvoie.

Mama Andreei a făcut nenumărate plângeri la poliție și la Direcția de Asistență Socială pentru a o scoate pe fată din casa lui Marius

Într-unul dintre aceste dosare, fata a fost examinată de un medic legist din Galați. Se întâmpla în 2019, iar Andreea avea 16 ani pe-atunci. Medicul a găsit vânătăi pe corpul ei „ce puteau fi produse prin lovire cu corpuri contondente”, dar și zgârieturi.

Tot atunci, medicii au descoperit că Andreea era însărcinată în 11 săptămâni. La 16 ani, Andreea era la a doua sarcină. Pentru ambele a făcut avort, a spus mama ei.

Procurorul care se ocupă acum de cazul cu copilul s-a mirat de ce nu i s-a făcut dosar penal pentru întreținerea de relații sexuale cu o minoră?

Mama Andreei:

Actul sexual cu un minor cu vârsta între 13 și 18 ani se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, potrivit Codului Penal

România este pe locul al doilea în UE la numărul de mame minore, cu peste 18.000 de cazuri la nivel național în anul 2019. Doar în județul Galați, 628 de fete și adolescente au devenit mame în perioada 2018-2021. Aproape o treime dintre ele nu aveau nici măcar 15 ani împliniți la prima sarcină, potrivit unui răspuns al DGASPC Galați la solicitarea Libertatea. 

628 de fete și adolescente au devenit mame în perioada 2018-2021, în județul Galați

„DGASPC Galați nu voia să se ducă la ea fără poliție, poliția spunea că nu poate să facă nimic până nu le zice Parchetul Galați, Parchetul Galați spunea că nu are toate documentele gata, pentru că Parchetul din Tecuci nu le-a trimis niște documente mai vechi”, adaugă Voicescu.

„La Galați te lovești de un zid. În acel județ sunt multe fete care trec prin aceeași situație”, încheie președinta Asociației Necuvinte. 

* Ziarul a decis să nu ofere date de identificare ale fetei sau ale persoanelor din comunitate care o cunosc pentru a nu expune tânăra, care este parte a unui proces la Parchetul Galați pe numele tatălui copilului pentru infracțiunea de omor.

Urmărește-ne pe Google News