Familia, domiciliată în Văetiș, circa 50 de kilometri de Satu Mare, a sunat la 112, după ce micuța nu a mai dat semne de viață.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Satu Mare a ajuns la fața locului și a început manevrele de resuscitare.

Fetița nu a răspuns eforturilor depuse de medici și a murit în ambulanță, în drum spre UPU a Spitalului Județean Satu Mare.

Reprezentanții unității medicale au precizat că decesul bebelușului s-a produs în ambulanță, iar la Unitatea de Primire Urgențe copila a ajuns decedată, pe 20 februarie, la ora 1.22.

Pentru date suplimentare legate de cauza decesului se așteaptă rezultatele examenului anatomopatologic.

Fetița a fost internată în perioada 10-16 februarie pe o secție a Spitalului Județean Satu Mare, fiind externată ulterior.

Din păcate, starea acesteia nu s-a îmbunătățit. Citând surse apropiate familiei îndurerate, PresaSM notează că bebelușul ar fi avut semnele unei viroze puternice și s-a deshidratat sever, pe fondul altor complicații apărute.

Foto cu caracter ilustrativ: Agerpres

 
 

Urmărește-ne pe Google News