Accidentul a avut loc marți, 29 decembrie, în orașul Canuelas, din Argentina, și i-a ucis atât pe Juan Pedro Menchon, în vârstă de 34 de ani, cât și pe soția sa, Ana Gabriela Diaz, în vârstă de 37 de ani. Cuplul și bebelușul călătoreau într-o mașină care a intrat frontal într-un camion.

Paramedicul Walter Marcelo Brito, șofer pe una dintre ambulanțele sosite la locul tragediei, a distribuit fotografia pe Facebook.

Un bebeluș rămas orfan strânge mâna paramedicului care l-a salvat din accidentul în care și-a pierdut părinții
Mașina în care bebelușul și-a pierdut părinții. Foto: infocanuelas.com

„Mâna aceasta care îmi ține degetul este mâna unei ființe minunate, care a rămas singură în această lume, a fost cel mai puțin ce am putut să fac, să îl țin și să fiu alături de el.

 

Să-l binecuvânteze Dumnezeu astăzi și mereu, ne vedem în curând, noul meu prieten! Sper că te voi găsi și te voi îmbrățișa! Nu vă cer mult, doar o rugăciune pentru recuperarea ta”, a scris paramedicul lângă fotografie.

Tatăl micuțului era la volan și a intrat pe contrasens, direct în camionul care circula din față. Nu se știe motivul pentru care a ajuns pe sensul opus, dar tatăl micuțului de nici 11 luni a murit la scurt timp după impact.

Cum au ajuns piața și supermarketul jucători politici. Florin Dumitrescu, antropolog: „Echipa lui Georgescu instrumentalizează un tip de naționalism banal” | Interviu
Recomandări
Cum au ajuns piața și supermarketul jucători politici. Florin Dumitrescu, antropolog: „Echipa lui Georgescu instrumentalizează un tip de naționalism banal” | Interviu

Mama bebelușului a fost dusă la spitalul din Cuenca Alta, cu multiple traume cerebrale, și a murit după câteva ore.

Un bebeluș rămas orfan strânge mâna paramedicului care l-a salvat din accidentul în care și-a pierdut părinții
Salvatorii au reușit să scoată bebelușul din mașină în viață, cu răni nu foarte grave. Foto: infocanuelas.com

Copilul lor a fost dus la spitalul municipal din Canuelas și apoi transportat cu avionul laSpitalul Sor Maria Ludovica, din orașul La Plata, din apropiere. Presa locală a raportat că a suferit mai multe vânătăi și o posibilă fractură a craniului, dar a supraviețuit.

Oficialii de la spital au spus că testele au confirmat că bebelușul nu a suferit nicio leziune a creierului.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Libertateapentrufemei.ro
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Ajutorul nesperat primit de Kremlin: Trump face treaba Rusiei și taie Europa în bucăți distrugând alianțele Occidentale
Adevarul.ro
Ajutorul nesperat primit de Kremlin: Trump face treaba Rusiei și taie Europa în bucăți distrugând alianțele Occidentale
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
S-au dublat şansele ca un asteroid să lovească Pământul în 2032. Are forţa de a distruge complet un oraş
Observatornews.ro
S-au dublat şansele ca un asteroid să lovească Pământul în 2032. Are forţa de a distruge complet un oraş
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane
HOROSCOP
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI