Potrivit sursei citate, bărbatul susține că soția sa a născut în regim de urgență, prin cezariană. Tatăl fetiței decedate a depus plângere la Colegiul Medicilor, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și la Poliție, acuzând de malpraxis medicii de la Spitalul Judeţean din Slatina.

Soții Calcan au fost înștiințați de medici că fetița lor se simte rău și are nevoie urgentă de oxigen, iar spitalul din Slatina nu dispune de aparatura necesară.

„De la 10 a suportat alteraţia plămânului şi până la ora 3.00 nu au încercat. Tocmai la 3 s-au gândit că trebuie să o ducem la Bucureşti”, a acuzat Mihăiţă Calcan, tatăl bebeluşului, potrivit Digi24.

Salvarea dotată corespunzător care urma să transporte bebelușul la București a ajuns când inima copilului încetase să mai bată.

Anchetă internă la spital

Conducerea Spitalului Județean Slatina a declanșat propria anchetă în acest caz.

Radu Ene, director medical la Spitalul Județean din Slatina: „Trebuie precizat că rangul maternităţii noastre ne permite observația pacientului timp de trei zile. Poate o să vă întrebaţi de ce pacientul nu a fost transferat imediat, dar iniţial pacientul a avut o situaţie favorabilă care nu a necesitat transferul. Ulterior sunt consemnate toate demersurile noastre de transfer şi au fost trecute în foaia de observaţie şi nu pot să vă spun de ce nu s-a realizat acest lucru”.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

„Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală și au dispus efectuarea necropsiei nou-născutului”, a precizat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI