În imaginile postate pe Facebook se vede clar cum cadrul medical,  cel mai probabil o infirmieră, trântește nou-născutul pentru a-l așeza în așa fel încât să poată să îl hrănească cu biberonul.

Se pare că este vorba despre un copilaș abandonat în spital, complet lipsit nu doar de apărare, ci și de dragoste.

„E strigător la cer, oameni buni! Nu știu cum ne mai rabdă Dumnezeu pe pământ. Cretine de genul ăsta ar trebui schingiuite și ținute departe de societate. Dumnezeu să o pedepsească!”, scrie un internaut.

Reacțiile utilizatorilor de Facebook sunt controversate, unii dintre aceștia considerând că la fel de vinovată este și persoana care a filmat incidentul, fără să intervină în vreun fel.

„Eu, sincer, l-aș bate pe cel care filmează. Degeaba filmezi dacă nu ai sânge să mergi peste aia să o iei la intrebări. Sau era de-acord cu ce se întâmplă?”

„Și dacă intervenea ce se întâmpla?? Era cuvântul lui contra cuvântului ei. Cu ce dovedea el că are dreptate? Se certau pe moment și ea pe viitor făcea tot la fel și cu alți copilași. Așa poate vede cine trebuie, să ia măsuri să o concedieze pe nesimțită!!!”

„Pe bune !? Intervenea cu telefonul în mână :)) dacă într-adevăr voia să facă ceva ..”, este de părere un alt internaut.

După ce imaginile au devenit publice, conducerea spitalului a dispus demararea de urgență a unei anchete disciplinare. Aceasta va fi efectuată de comisia de disciplină a unității medicale, a precizat medicul Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Citește și: VIDEO/ Durerea unui erou necunoscut dintr-un sat uitat de lume. Plânge după fetița pe care n-a putut s-o salveze de la înec

 
 

Urmărește-ne pe Google News