Prefectura Capitalei propune închiderea fiecărei maternități pentru o perioadă de câte o lună pe an, pentru igienizare, măsură venită în contextul în care 20 de bebeluși născuți la Maternitatea Giulești au fost infectați cu stafilococ auriu.
În urma unei ședințe la care au participat reprezentanți ai prefecturii, ai Institutului Național de Sănătate Publică, ai DSP și ASSMB, precum și microbiologi, manageri de maternități și epidemiologi, au fost stabilite mai multe măsuri în contextul cazurilor de bebeluși infectați cu stafilococ.
Astfel, s-a stabilit crearea, prin ordin al prefectului, a unui grup de lucru format din specialiști care să realizeze proceduri de conștientizare a publicului, prevenție, tratament și conduită în cazul apariției infecției cu stafilococ auriu, precum și o platformă de comunicare între instituții și pentru alte probleme viitoare cu care s-ar putea confrunta maternitățile din București.
Instituțiile mai urmăresc și creșterea numărului de paturi în corelație cu creșterea numărului de internări și introducerea unor saloane de puericultură pentru prematuri care au nevoie doar de suport pentru creștere, nu și de îngrijiri medicale.
De asemenea, s-ar putea apela la o practică folosită în trecut, și anume închiderea, în fiecare an, timp de o lună, a fiecărei maternități, pentru igienizare.
Alţi trei copii născuţi la Maternitatea Giuleşti au fost internaţi marți la Spitalul „G. Alexandrescu” cu suspiciune de stafilococ auriu. Numărul bebelușilor internați în prezent este de 15, la cinci dintre ei așteptându-se încă rezultatele analizelor.
În urma unui control efectuat la Maternitatea Giulești, s-a descoperit faptul că 11 dintre cei 49 de angajați testați au fost depistați ca fiind purtători ai stafilococului auriu. Ministerul Sănătăţii continuă ancheta care ar trebui să stabilească cine se face responsabil de contaminarea bebeluşilor. Primele rezultate ale analizelor de la Maternitatea Giuleşti arată că a fost depistat stafilococ auriu pe scutecul unui copil internat într-un salon de normoponderali.