Cei trei bebeluși de două, cinci și opt luni provin din familii de romi din Țăndărei. Copiii au fost lăsați în grija unei femei de 30 de ani din localitatea Săveni, județul Ialomița, care la rândul ei are alți trei copii.

Zilele trecute, micuțul de 2 luni a început să se simtă rău, motiv pentru care bona de ocazie l-a luat și l-a dus la Spitalul Județean din Slobozia. Acolo, medicii s-au îngrozit când au văzut în ce stare este bebelușul.

Bebelușul era subnutrit, având o greutate de doar 2100 de grame, în condițiile în care s-a născut cu 2900 de grame. Starea copilului era precară, motiv pentru care medicii din Slobozia au decis să-l transfere la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului din București.

Câteva ore mai târziu, bona a ajuns la unitatea medicală din Slobozia și cel de-al doilea bebeluș pe care-l avea în grijă, un copilaș de cinci luni. Acesta a fost adus de o rudă de -a mamei. Micuțul avea pneumonie dar era și nemâncat, starea lui fiind de asemenea foarte gravă.  Micuțul a fost transferat și el în Capitală.

Între timp, reprezentanții Spitalului au anunțat Poliția și DGASPC Ialomița, care a dispus ridicarea din grija femeii de 30 de ani a celui de-al treilea bebeluș, în vârstă de 8 luni.

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

Poliția a deschis dosar penal femeii de 30 de ani pentru rele tratamente aplicate minorului și nu este exclus ca DGASPC Ialomița să solicite instanței de judecată decăderea din drepturile a părinților care și- au lăsat micuții în grija unei nescunoscute și au plecat în străinătate.

Se pare că femeia de 30 de ani, care nu are nici o pregătire sau calificare pentru a fi bonă,  primea bani pentru a-i îngriji pe cei trei, însă ea nu se preocupa deloc de soarta micuților.

Pe de altă parte, proprii copii par îngrijiți, spun autoritățile care sunt la început de anchetă în acest caz tulburător.

Până si medicii din Capitală , în grija cărora au ajuns cei doi bebeluși au rămas uimiți de starea în care au fost aduși cei doi bebeluși.

Cei doi copilași internați în București au ajuns mamele lor care sunt internate acum cu ei, în timp ce în cazul celui de opt luni s-au interesat bunicii materni.

În urmă cu trei ani, o fetiță din Iași hrănită numai cu pufuleți și ceai a ajuns în stare gravă la spital, având la vârsta de patru ani greutatea unui bebeluș. Florentina era numai piele și os când a ajuns la Spitalul de Copii, însă, după trei ani de îngrijiri, fetița s-a transformat surprinzător. Copila a împlinit ani și este sănătoasă și mereu veselă.

George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV
Recomandări
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV

sursă foto: Tv Ialomița


Citește și FOTO/Și copiii din centrele de plasament vor să ajungă mari! Au învăța să facă fotografii și-au arătat lumii bucăți din sufletele lor


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI