Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a finalizat și trimis în instanță dosarul celor trei bebeluși morți în 2016, a anunțat Monitorul de Suceava

Statistica arată că este unul din puținele cazuri în care procurorii români finalizează un dosar legat de infecții nosocomiale și îl trimit judecătorilor. 

În 2016, în momentul deceselor, directorul medical Tiberius Brădățan și-a dat demisia după ce echipa de investigații GSP-Libertatea a început să relateze cazul. Articolele au continuat să informeze publicul în legătură de derularea evenimentelor, vreme de cinci ani.

Rîmbu a fost inițial învinuit și scos apoi de sub urmărire penală

Fostul manager Vasile Rîmbu, față de care inițial s-a început urmărirea penală, a rămas învinuit, procurorii considerând că nu sunt probe suficiente pentru a fi trimis în judecată. În instanță, inculpat este spitalul, instituția fiind acuzată de ucidere din culpă.

Dosarul a fost deschis în 2016, după ce trei bebeluși au murit la Spitalul din Suceava într-un interval de 7 luni. 

  • Vasile Emilian Haidamac – 25-27 februarie 2016- a trăit 27 de ore
  • Alexandru Teodor Manea – 17 februarie-1 martie 2016 – a trăit 13 zile
  • Lucas Paparuș – 7 august-17 august 2016 –  a trăit 10 zile

Expertiza aflată la dosar arată faptul că moartea primilor doi bebeluși a fost produsă de infectarea cu același germene (tulpină comună). 

Despre răspândirea infecțiilor în Spitalul Județean Suceava, specialiștii au constatat că „există o legătură de cauzalitate între contaminarea mediului de spital cu microorganisme cu potențial nosocomial, rezultat din neluării măsurilor de dezinfecție a coloanei de apă de către administrația Spitalului Județean de Urgență Suceava și infectarea celor doi nou-născuți, stabilindu-se că infectarea lor cu bacteria Pseudomonas aeruginosa s-a realizat în secțiile spitalului”.

În cazul micuțului Teodor Alexandru Manea s-a stabilit faptul că pe lângă Piocianic a fost infectat cu alte două bacterii nosocomiale: Streptococ beta hemolitic și Klebsiella Pneumoniae.

Toate episoadele Libertatea / GSP despre cazul copiilor morți la Suceava:

  1. Al treilea nou-născut moare cu infecție la Spitalul Județean Suceava! Tatăl acuză că autoritățile ascund cauza comună a deceselor: piocianicul (2 septembrie 2016)
  2. DSP Suceava confirmă prezența piocianicului: „Stafilococ pe masa de înfășare și pseudomonas în ATI” (3 septembrie 2016)
  3. Tatăl copilului mort cu piocianic: „La spital mi-au spus: nu vreți să ne lăsați băiatul să îl ardem? Am rămas șocat, nici acum nu-mi revin!” (5 septembrie 2016)
  4. Brădățan a plecat, două autosesizări! Reacții în lanț după scandalul nou-născuților decedați cu infecție la Suceava (10 septembrie 2016)
  5. Poliția Suceava a preluat cazul bebelușilor decedați la Spitalul Municipal din localitate, iar serviciul investigații criminale anunță că se află în stadiul audierilor (30 ianuarie 2017)
  6. Trei bebeluși decedați cu infecție intraspitalicească la Suceava, în 2016, și un dosar peste care s-a lăsat tăcerea. Nici măcar expertiză medico-legală în 2 ani și jumătate! Răspunsul incredibil al procurorilor (29 ianuarie 2019)
  7. Dosarul bebelușilor morți din cauza infecției la Suceava. Nimeni din spital nu a fost audiat în trei ani! (25 februarie 2019)
  8. Expertiza medico-legală în cazul bebelușilor din Suceava, morți din cauza infecțiilor nosocomiale acum aproape 4 ani, nu este gata! (5 decembrie 2019)
  9. Ancheta bebelușilor morți la Suceava din cauza infecțiilor nosocomiale trenează de aproape 4 ani. Tatăl unui copil: „Nimeni din spital nu a fost audiat” (6 decembrie 2019)
  10. Ce spune IML Iași despre expertiza medico-legală în cazul bebelușilor din Suceava care au murit în spital, în 2016 (6 decembrie 2019)
  11. IML Iași anunță când va fi gata expertiza medico-legală în cazul bebelușilor din Suceava care au murit în spital, în 2016 (9 decembrie 2019)
  12. Judecătorii dau ultimatum procurorilor să rezolve cazul bebelușului mort la Suceava în 2016! (2 ianuarie 2020)
  13. Dosarul bebelușilor morți, care putea dezgropa mizeria din Spitalul de la Suceava, nu e trimis în instanță de 4 ani (14 aprilie 2020)
  14. Expertiza în cazul bebelușilor morți la Suceava: coloana de apă a spitalului din Lombardia României era contaminată cu bacteria piocianic! (6 martie 2021)
  15. La un an după ultimatumul dat de judecători, Parchetul Suceava încă lucrează la rechizitoriu în cazul bebelușilor morți cu infecție în 2016 (28 aprilie 2021)

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News