Bebelușii plâng diferit în fiecare țară, au concluzionat cercetătorii, explicând și de ce anume se întâmplă asta. Descoperă și alte lucruri care ți-ar putea îmbogăți cultura generală.
- Vocea femeilor activează aceeași parte a creierului masculin pe care o activează muzica.
- Bebelușii… plâng cu accent, oricât de bizar ar suna asta. Copiii sunt influențați de vocea mamei și, implicit, de felul ei de a vorbi, încă dinainte de a se naște. Așa se explică faptul că plânsetul sugarilor din Franța se încheie într-o notă înaltă, în vreme ce al bebelușilor din Germania se termină într-o notă gravă.
- Puyl, ultimul împărat al Chinei, și-a petrecut ultimul an din viață ca om de rând, după ce a fost dat jos de pe tron de regimul comunist. El a fost obligat să măture străzi ca să-și câștige pâinea, iar în prima zi de muncă s-a pierdut și a trebuit să ceară îndrumări. “Sunt Puyl, ultimul împărat al Chinei. Locuiesc cu rudele mele și nu reușesc să găsesc drumul către casă”, i-ar fi spus el unui trecător.
- Asiaticii se tem de cifra 4 mai mult decât ne temem noi de 13. Conform unei statistici, riscul ca ei să moară în urma unui atac de cord făcut pe 4 ale lunii e mai ridicat cu aproape 10% decât în orice altă zi din lună.
- Pe când era în clasa a V-a, Matthew Perry, actorul care a devenit celebru cu rolul lui Chandler din serialul de comedie “Prietenii tăi”, l-a bătut pe Justin Trudeau, premierul de azi al Canadei.
- În 1985, Elveția a bombardat Lichtenstein din greșeală, în timpul unui exercițiu militar. În 1992, aceiași elvețieni și-au “invadat” fără intenție vecinii, instalând un post de observație dincolo de graniță. În 2007, câțiva soldați elvețieni s-au rătăcit și au trecut hotarul, fără să-și dea seama. Un oficial din Lichtenstein, a patra cea mai mică țară din lume (după Vatican, Monaco și San Marino) a declarat că… “Nu-i nici o problemă. Se mai întâmplă…”.
- Prima femeie de culoare care a devenit milionară din America, Sara Breedlove, s-a îmbogățit, în anii 1890, vânzând produse pentru îngrijirea părului destinate femeilor de culoare.
- Termenul de boicot vine de la căpitanul irlandez Charles Boycott. Acesta avea ingrata sarcină de a evacua de pe pământurile lor fermierii care nu-și putea plăti dările, în anii cu recolte slabe. Până la urmă, fermierii au făcut front comun și s-au întors împotriva lui, deposedându-l de bunuri și forțându-l să părăsească țara.
- În Noua Zeelandă sunt de șase ori mai multe oi decât oameni.