Bebeluşul s-a născut la 24 de săptămâni, fiind atât de mică încât o mânuță avea grosimea unui deget al unui adult. Mai întâi a fost stabilizat, după care bebelușul a fost transferat către Maternitatea din Suceava, unitate cu rang superior. Din păcate, însă, copilul nu a supravieţuit decât o zi, potrivit Observator.tv.
Potrivit medicilor specialiști de la Maternitatea Botoșani, există foarte multe cazuri în care femeile însărcinate vin la medic doar în momentul în care nasc, astfel că riscul unor naşteri cu probleme sau de copii prematuri creşte foarte mult. Ministerul Sănătății ia în calcul decontarea transportului femeilor gravide pentru efectuarea analizelor biologice și examenelor clinice complementare, în vederea urmăririi corecte a sarcinii, fiindcă sunt multe femei care ajung la spital doar când trebuie să nască.
Citește și
Oana Moisil: Doar așa, împreună. Răul își va schimba numele, dar o mică victorie cetățenească ne face mai vigilenți
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc