Yovanny Jadiel Lopez, fiul lui Marlen Ochoa-Lopez, o tânără de 19 ani care a fost răpită de două femei și ucisă apoi pentru a-i lua copilul, a stat în terapie intensivă în ultimele două luni, dar starea lui de sănătate s-a înrăutățit permanent, scrie BBC News.

Vineri, bebelușul a murit în urma unor leziuni cerebrale
severe, a transmis un reprezentant al familiei sale. Aceștia au declarat presei
că starea de sănătate a bebelușului s-a deteriorat săptămâna aceasta.

„A suferit leziuni iremediabile ale creierului. Nu
există nici un medicament, nu există nici o pastilă care să rezolve acest
lucru, doar un miracol îl poate salva”, a declarat săptămâna trecută avocatul
familiei.

Trei persoane au fost puse sub acuzare pentru uciderea mamei
copilului și acum procurorii din Chicago ar putea formula acuzații și pentru moartea
bebelușului.

O femeie de 46 de ani care ar fi ademenit-o pe adolescenta Marlen Ochoa-Lopez, însărcinată în nouă luni, în casa ei din Chicago, este acuzată alături de alte două persoane de uciderea tinerei mame.

Poliția din Chicago a anunțat că Clarisa Figueroa și fiica ei, Desiree, au
fost acuzate de uciderea tinerei de 19 ani și că i-au tăiat acesteia burta
pentru a scoate din ea copilul nenăscut. O a treia persoană, Piotr Bobak, în
vârstă de 40 de ani, a fost acuzată că a încercat să acopere odioasa crimă.

Corpul tineri mame a fost găsit de polițiști, în luna aprilie, într-o cutie
de gunoi din spatele casei lui Figueroa, la mai bine de trei săptămâni de când
aceasta a fost dată dispărută.

Ochoa-Lopez, care era însărcinată în nouă luni, a fost văzută ultima dată
plecând de la liceul la care studia pe 23 aprilie. În aceeași zi a fost chemată
la domiciliul Clarisei Figueroa o echipă de paramedici, femeia susținând că a
născut și că bebelușul nu este bine.

Copilul care a fost găsit ”fără suflare și albastru” de paramedici a fost
dus la spital în stare gravă.

Între timp, Clarisa Figueroa a început o campanie online de strângere de
fonduri, spunând că fiul ei nou-născut este pe moarte și are nevoie de fonduri
pentru înmormântare.

Acest gest i-a determinat pe polițiști să efectueze teste ADN pe bebeluș și
au constat că nu era rudă cu cea care spunea că l-a născut și că Marlen
Ochoa-Lopez și soțul ei, Yiovanni Lopez, erau de fapt părinții copilului.

Desiree Figueroa, fiica Clarisei, a recunoscut că a ajutat-o pe mama sa să o omoare pe tânără și să îi taie burta pentru a scoate fătul.


Citește și:Liviu Dragnea și-a depus ultima declarație de avere ca președinte al Camerei Deputaților, deși nu mai e în funcție de două săptămâni, după condamnare. Câți bani are în cont fostul președinte PSD


 
 

Urmărește-ne pe Google News