Lume fina, masini luxoase, parfumuri scumpe si tinute extravagante. Cam aceasta a fost atmosfera in care s-a desfasurat duminica seara, la un club cochet din Capitala, petrecerea de botez a nepotelului miliardarului Ion Tiriac. O distractie care i-a costat pe fericitii parinti ai micutului Alexandru circa 100.000 de euro.
Invitatii au inceput sa soseasca la ora 18.00. La fel de punctual a fost si seniorul, care a sosit intr-un Mercedes superb, insotit de fratii vitregi ai lui Ion Ion, stabiliti la Monaco, Ioana si Karim (de altfel, si nasul de botez al bebelusului). Surse din interior ne-au povestit ca ceremonia religioasa de crestinare s-a desfasurat intr-o bisericuta din Calarasi. Oricum, toti cei prezenti la eveniment, care au avut ocazia sa-l admire pe eroul zilei, mostenitorul Alexandru, au remarcat acelasi lucru: ‘Bebelusul seamana cu Tiriac senior. Chiar de la intrare, cei prezenti au fost intampinati de clovni, pitici din poveste si extraterestri-ghidusi, care i-au invitat la mese, iar pe cei mici i-au distrat de minune. Un succes nebun l-au avut figurinele modelate din baloane. In piscina din curtea interioara in jurul careia erau aranjate mesele plutea pe luciul apei, construit din trandafiri, numele bebelusului: Alexandru. Reusita evenimentului era cat pe ce sa fie compromisa atat de ploaie, cat si de intunericul firesc al serii, gradina neavand un sistem grozav de iluminat. Printre invitati s-au numarat: Mihaela Radulescu (neinsotita in prima parte a petrecerii, sotul ei, Elan, ajungand mai tarziu), Mihai Tatulici, Amalia si Ilie Nastase, Roxana Marcu, Lili Sandu, Bodgan Stelea.
Doi invitati au sarit imbracati in piscina
Ion Tiriac nu a stat la aceeasi masa cu soacra sa, Anastasia Lazariuc, care a fost insotita la petrecere de magicianul Leonard Iosefini. Partea artistica a fost asigurata de Calin Geambasu, care si-a dat jos de pe scena una dintre soliste, deoarece aceasta a incurcat o partitura. Fata a izbucnit in plans dupa reprosurile zgomotoase ale lui Geambasu. Spre nemultumirea bunicului Tiriac, un cuplu tanar a plonjat in piscina imbracat, distrugand aranjamentul floral. Cheful s-a spart la 22.30, iar Ileana Lazariuc si fiul sau au ramas in Complexul Residence pana dimineata.
Cea mai eleganta
Mihaela Radulescu a atras, ca de obicei, privirile admirative ale tuturor
Un haios si un dragut
Asa a fost Ilie Nastase, care si-a facut aparitia, spre incantarea tuturor, in costum si adidasi rosii
Ioana, fetita lui Ion Tiriac si surioara vitrega a lui Ion Ion zburda prin curte
Elan, sotul Mihaelei Radulescu, a fost nedespartit de fiul sau, Ayan
Ion Ion (medalion) si-a asteptat politicos invitatii, la Club Residence din Capitala, dovedindu-se a fi o gazda desavarsita. Din ‘decor faceau parte si personaje de poveste, pitici, clovni si extraterestri
Calin Geambasu a venit… pe jos, prin ploaie, cu umbrela in mana
Anastasia Lazariuc, mama Ilenei, a mers la party impreuna cu scamatorul Leonard Iosefini, care le-a aratat paparazzilor semnul pe care il cunoaste cel mai bine
Ion Tiriac a sosit la ora 18.00 insotit de ceilalti doi copii ai sai, Karim si Ioana. Karim a fost si nasul de botez al bebelusului Alexandru
Rocsana Marcu, una dintre cele mai bune prietene ale Ilenei Lazariuc, a venit singura la petrecere si a incetinit suficient de mult masina inainte sa intre in local cat sa poata fi surprinsa de aparatele de fotografiat
O pana de curent a intrerupt distractia
O pana de curent a adancit in bezna intregul complex Residence in jurul orei 20.30. Potrivit echipei de interventie de la Electrica, ajunsa la fata locului in timp-record si care a rezolvat problema imediat, se pare ca de vina a fost o siguranta supraincarcata.
Asta au mancat la petrecere
Libertatea a reusit sa afle ce au mancat invitatii familiei Tiriac la petrecere. Meniul a cuprins noua feluri de preparate si peste zece soiuri de bauturi, astfel ca invitatii s-au delectat cu lup de mare, cu berbecut la gratar sau carne de vita. Tortul a avut mai mult de o jumatate de metru lungime, iar pentru cei mici, gazdele au adus un aparat de vata de zahar. l Florian Gheorghe
Meniu
Somon fume pe pat crocant
Canapes mixtes
Vitello Tonnato
Julien de pui cu spanac
Lup de mare cu crusta de ierburi
Residence Steak
Berbecut la protap cu cous-cous
Cartofi aromati cu rozmarin
Sorbet
Noisettes Glaces
Tort
Canapes mixtes
Julien de pui cu spanac
Vitello Tonnato
Berbecut cu cous-cous
Lup de mare cu crusta de ierburi