Avansat în vară în postura de cap al Clanului Sportivilor după o răfuială în public cu Bibiloi, predecesorul său, Marius Alin Alecu, alias Bebino, a căzut victimă în fața Clanului Țiganilor, fiind atacat și hăcuit în plină stradă. Iar evenimentul sângeros s-a produs exact cu două zile înainte ca Bebino să împlinească 27 de ani.
Internat sub pază
Surse Libertatea, dar și surse din Poliție spun că Bebino a fost pur și simplu masacrat: are degete amputate, toracele tăiat cu o sabie și tendoanele de la mâini secționate. El a fost transportat de urgență la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală, unde este internat sub pază pentru a se evita eventuala escaladare a luptelor chiar în interiorul instituției medicale.
Autorul este căutat în continuare de Poliție, care cunoaște deja identitatea făptuitorului. Din primele informații, ar fi vorba despre nepotul lui Napoleon Gheorghe, antrenorul echipei de box de la Dinamo.
Din informațiile noastre, este posibilă de acum înainte declanșarea unui veritabil război între clanuri, astfel încât ar urma să se organizeze planuri speciale pentru monitorizarea subiectului, care ar putea da naștere la replici cel puțin la fel de violente în perioada următoare.
Dosarul a ajuns acum la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și cercetările continuă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro