Deciziile BEC au fost luate la solicitarea Oficiului electoral al Sectorului 3, respectiv a Oficiului electoral al Sectorului 1. Astfel, BEC a anunțat, marți, că voturile din secțiile de votare 455, 479 şi 526 din Sectorul 3 al Capitalei vor fi renumărate.
Oficiul electoral al Sectorului 3 a solicitat desigilarea sacilor conţinând buletinele de vot întrebuinţate în vederea renumărării voturilor aferente procesului-verbal de stabilire a rezultatelor pentru Senat în cadrul Secţiei 479, întrucât “există un dubiu rezonabil privind numărul de voturi valabil exprimate pentru Alianţa USR PLUS ca urmare a unei corecturi olografe, dubiu ce nu poate fi lămurit prin intermediul corelaţiilor din cadrul procesului-verbal”, transmite BEC.
În cazul secției 526 s-a luat această decizie, deoarece “corelaţiile aferente procesului-verbal nu pot fi lămurite prin operaţii efectuate de oficiul electoral”, iar în cazul Secţiei 455, “din dosarele aferente lipsesc buletinele de vot nule, acestea fiind depuse din eroare în sacul cu buletinele de vot valabil exprimate”, se mai arată în decizie.
De asemenea, în cazul secţiei 35 din Sectorul 1, a fost solicitată renumărarea voturilor pe motiv că “procesele verbale privind consemnarea rezultatelor votării pentru Senat şi Camera Deputaţilor înaintate de Biroul electoral al secţiei de votare respective nu au fost completate în secţia de votare de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare nr. 35 şi, prin urmare, nici încărcate în SIMPV de către operatorul de calculator”.
Procesul va avea loc în prezenţa preşedintelui sau locţiitorului acestuia, până cel târziu la data de 9 decembrie.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro