Becali a ispăşit un an şi aproape patru luni din pedeapsa totală de 3 ani şi jumătate primită în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Şefii de la “Poarta Albă” i-au oferit patronului Stelei cinci zile libere pentru bună purtare, dând uitării episodul din mai, când Gigi a petrecut mai mult timp cu ziariştii decât cu familia.
Acum, înainte de a ieşi pe poarta închisorii, a promis că va sta cuminte, acasă. Este, poate, unul din motivele pentru care vestea eliberării latifundiarului s-a răspândit mai greu. Potrivit unor surse apropiate familiei, de cum a ajuns acasă, Gigi a izbucnit în lacrimi de fericire. Şi-a îmbrăţişat fetele, pe Alexandra şi pe Teodora, şi pe soţia, Luminiţa.
Şi-a pupat mama şi sora, apoi a urmat un lung şir de poveşti, ca într-o familie unită. De mâncare nu s-a atins în primele ore, deşi mama lui l-a aşteptat numai cu bunătăţi. Duminică, familia lui Becali a fost la biserică şi s-a rugat pentru sănătatea lui Gigi, iar mama acestuia a împărţit prăjituri.
Enoriaşii de la biserica din Pipera ne-au povestit că Becali urmează să construiască în cartier o catedrală, de care se va ocupa familia. Ei ne-au mai dezvăluit că familia patronului Stelei nu lipseşte niciodată de la slujba de duminică şi se roagă ore bune pentru Gigi.
A mers seara la Poliţia Ilfov
După ce a ieşit pe poarta închisorii de la Poarta Albă, judeţul Constanţa. George Becali a mers la Poliţia Ilfov. Ajuns în faţa ofiţerilor de supraveghere seara târziu, pentru a evita să fie văzut, latifundiarul a semnat toate actele cerute de lege, ca să nu aibă probleme cu permisia. Conform unor surse judiciare, patronul Stelei ar urma să se întoarcă sâmbătă la puşcărie. Pe de altă parte, reprezentanţii ANP au refuzat vehement să furnizeze vreun fel de informaţie pe această temă
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro