Gigi Becali a dat lovitura anul acesta: a ajuns cel mai bogat om din Romania! Libertatea a aflat că, in editia 2008 a Top 300 Capital, ce va apărea pe piaţa miercuri, latifundiarul stă pe prima poziţie a podiumului, privind în jos spre Dinu Patriciu pe care l-a detronat.
Cei mai mulţi bani pe care i-a adunat Gigi Becali vin din terenurile deţinute în Pipera. Acesta a reuşit să îl depăşească pe Dinu Patriciu, după ce Rompetrol a fost cumpărat de KazMunaiGaz.

 Se estima că numai această tranzacţie i-ar fi adus lui Patriciu mai bine de două miliarde de dolari, însă preţul real încasat a fost de “numai” 1,28 miliarde de dolari, averea acestuia scăzând de la 3,1 – 3,3 miliarde de dolari la puţin peste două miliarde.

“Nu o să mai fac nimic altceva decât imobiliare”, spunea Becali anul trecut, întrebat fiind ce afaceri mai are de gând să dezvolte. Dacă terenurile pe care le are şi-au multiplicat valoarea, afacerile pe care le-a încercat cu Mecanica Drăgăşani şi Avicola Iaşi nu au mers chiar ca pe roate.

Urmărește-ne pe Google News