După ce săptămâna trecută a avut un nou termen în Bucureşti, conducerea penitenciarelor a decis să nu-l mai ducă pe Gigi Becali înapoi la “Poarta Albă” din cauza costurilor mari pe care le implică transportul acestuia până în Capitală.
Astfel, fostul europarlamentar, care în următoarea perioadă trebuie să se prezinte de mai multe ori în faţa judecătorilor, a revenit la “Jilava”, în celula din care plecase în urmă cu ceva timp.

Este vecin cu fostul deputat Cătălin Voicu

În clădirea în care se află în prezent Gigi Becali a fost adus şi Cătălin Voicu, politicianul condamnat pentru trafic de influenţă. Revenirea la Bucureşti a avut însă şi o parte bună.
Duminică, Becali şi colegii săi de penitenciar au fost răsfăţaţi cu fasole şi cârnaţi, în cinstea Zilei Naţionale a României.

 
 

Urmărește-ne pe Google News