„Dacă vor ca totul să fie liniştit, dacă vor să facă baie şi să le facă baie copiilor lor cu apă caldă, dacă vor să aibă căldură în case, să aibă gaz, combustibil, să aibă ce mânca şi cu ce să se îmbrace, atunci să strângă din dinţi şi să facă ce le spun eu”, a transmis Lukaşenko într-o reuniune cu guvernul.

Liderul din Belarus a anunțat la 10 octombrie că a ajuns la un acord cu Vladimir Putin pentru desfășurarea unei „forțe militare comune” Belarus-Rusia, pentru protejarea granițelor țării.

Ca parte a acestei grupări comune, aproape 9.000 de soldați ruși, vor fi staționați pe teritoriul belarus, a anunțat ulterior Lukașenko, pe 16 octombrie.

Lukaşenko a vorbit joi despre această „forță militară comună”, precizând că militarii au fost însărcinați să informeze poporul în legătură cu tot ceea ce se întâmplă.

Lukaşenko s-a mai plâns că opozanţii săi îl acuză că încearcă să intimideze poporul belarus pentru a păstra controlul.

„Dimpotrivă! Nu vreau să vă sperii. Pur şi simplu vreau să informez poporul de tot ceea ce se întâmplă, în proporţie de 100%. Şi ca poporul să ia apoi o decizie. Dacă vor să se bage în probleme, aşa să facă. Să pună mâna pe drapel şi tot înainte” a completat Lukașenko.

PSD a votat să iasă din coaliția cu PNL și UDMR, iar Marcel Ciolacu își va da demisia din funcția de premier. Ce se întâmplă cu miniștrii
Recomandări
PSD a votat să iasă din coaliția cu PNL și UDMR, iar Marcel Ciolacu își va da demisia din funcția de premier. Ce se întâmplă cu miniștrii

Anterior, Lukașenko a negat în mod repetat participarea Belarusului la conflictul din Ucraina.

Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Doar așa își va da demisia Marcel Ciolacu din funcția de premier. Cine i-ar putea lua locul la conducerea Guvernului
Viva.ro
Doar așa își va da demisia Marcel Ciolacu din funcția de premier. Cine i-ar putea lua locul la conducerea Guvernului
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Libertateapentrufemei.ro
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
Adevarul.ro
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Elle.ro
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Toți au așteptat reacția lui, însă la un așa anunț nu se aștepta nimeni! Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: „Este o dovadă clară că România...”
Unica.ro
Toți au așteptat reacția lui, însă la un așa anunț nu se aștepta nimeni! Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: „Este o dovadă clară că România...”
"Va fi rău!" Economiştii anunţă că statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii, în funcţie de votul din turul II
Observatornews.ro
"Va fi rău!" Economiştii anunţă că statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii, în funcţie de votul din turul II
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI