Începând de duminică, fiecare familie din Belgia are dreptul de a invita până la patru oaspeți, un prim pas, precaut, pentru ieșirea din izolarea socială, scrie The Guardian.

Anunțul a fost făcut încă de săptămâna trecută de premierul Sophie Wilmès după ce a fost acuzată că prioritizează economia și că ignoră dorința oamenilor de a se reuni cu familiile și prietenii, după săptămâni de izolare.

Astfel, două seturi de câte patru persoane alcătuiesc o ”bulă corona”, iar membrii acestei bule se pot vizita nestigheriți în următoarea perioadă. Nimeni altcineva nu este acceptat în acest cerc social.

Chiar și așa, autoritățile recomandă păstrarea unei distanțe de 1,5 metri între persoane și sugerează ca oamenii să se întâlnească în grădini sau pe terase.

Cum respectarea restricțiilor nu poate fi verificată, guvernul a anunțat că se bazează pe responsabilitatea cetățenilor.

Pe cine alegem în bula socială?

Conceptul, discutat și în Marea Britanie, și aplicat în moduri diferite în Spania sau Germania, ridică numeroase întrebări și dificultăți.

În primul rând a existat o confuzie în privința sensului exact al acestei reguli. ”Mulți oameni nu au înțeles din start dacă cei patru oaspeți trebuie să facă parte din aceeași gospodărie”, explică Karen Phalet, profesoară de psihologie la Universitatea Catolică din Leuven.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Apoi, a intervenit o chestiune de alegere aproape imposibilă. Spre exemplu, de Ziua Mamei, belgienii căsătoriți au fost puși în situația de a alege pe cine să sărbătorească: mama sau soacra, spune Phalet.

Problema este și mai mare pentru familiile mai numeroase sau pentru cele în care unul sau ambii părinți s-au recăsătorit.

Limita de patru persoane a fost aleasă de epidemiologii care consiliază guvernul și are legătură cu capacitatea guvernului de a urmări persoanele contact în cazul în care cineva se îmbolnăvește.

Problema este că modelele epidemiologice nu au neapărat legătură cu felul în care interacționează oamenii în viața reală, iar asta ar putea face ca oamenii să nu respecte pur și simplu regulile.

Criteriul geografic sau cel al vârstei?

Prin urmare, care ar trebui să fie criteriile de alegere a partenerilor de bulă? Per Block, sociolog la Universitatea Oxford, crede că cele geografice sunt cele mai potrivite.

”Dacă ne-am limita interacțiunea geografică – să zicem la maximum două străzi depărtare de casa noastră – atunci am institui o barieră între contactele pe distanță lungă”, spune Block pentru Euronews.

”Dacă ne-am menține interacțiunea la nivel atât de local, ar fi nevoie de 5-7 pași de transmitere pentru a infecta pe cineva aflat la zece străzi distanță, spre exemplu”, subliniază acesta.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Sociologul nu crede că alegerea partenerilor de bulă în funcție de vârstă – pentru protejarea bătrânilor – este practică. Motivul: segregarea vârstnicilor ar putea avea un impact psihologic uriaș asupra acestora, crede Block.

Oricum, indiferent de criteriile alese, este clar faptul că respectarea lor ține de responsabilitatea cetățenilor.

”Aceste strategii funcționează doar dacă ne ținem de ele. Dacă vrem să avem o bulă socială de zece oameni, atunci toți cei zece trebuie să se țină de această regulă. Avem nevoie de solidaritate. Trebuie să lucrăm împreună”, mai spune Block.

Bula germană, bula spaniolă

”Bula corona” din Belgia este similară cu cea din Germania, unde oamenii din două gospodării separate au voie să se întâlnească, începând cu weekendul abia încheiat.

În teorie, două cupluri sau două familii mai mari se pot întâlni de acum, cu condiția să păstreze o distanță de 1,5 metri.

Nu s-a specificat dacă o familie se poate întâlni cu o altă familie azi și cu o a treia familie mâine, dar, scrie The Guardian, se presupune că acest lucru este permis.

În Spania, care a avut unele dintre cele mai dure restricții din Europa, guvernul a permis adunările unor grupuri de până la zece persoane, în case private sau afară, dar numai în zonele țării care au intrat în faza a doua a relaxării restricțiilor.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI