„Impactul pe care îl are un grup relativ mic asupra asistenței medicale este prea mare. Nu putem permite să se întâmple asta”, a spus politicianul despre cei care se opun vaccinării. El a oferit un citat din economistul britanic John Maynard Keynes pentru schimbarea de discurs: „Când faptele se schimbă, mă răzgândesc. Argumentele bune mă pot convinge”.
Socialiștii francofoni, care fac parte din guvernul lui De Croo, au cerut anterior vaccinarea obligatorie în Belgia, dar De Croo a numit un astfel de pas „lene politică”.
„Obiectivul este clar: trebuie să vaccinăm pe toată lumea. Dacă poate ajuta calea vaccinării obligatorii, atunci aș dori să o iau în considerare. Rețineți: un guvern nu poate decide asta de la sine. Această dezbatere trebuie să aibă loc în parlament”, este poziția exprimată acum de premierul De Croo.
Duminică, numărul pacienților cu COVID-19 din spitalele belgiene a scăzut sub 2.000 pentru prima dată de la începutul lunii noiembrie, potrivit unui comunicat de presă al institutului național de sănătate publică Sciensano. Dar autoritățile se așteaptă ca acest număr să crească din nou din cauza variantei Omicron.
Ce țări au mai introdus vaccinarea obligatorie
Până în prezent, doar câteva ţări au făcut vaccinarea obligatorie pentru adulţi. Două state cu regim autoritar din Asia Centrală, Tadjikistan şi Turkmenistan, au decretat acest lucru în iulie.
În Indonezia, vaccinarea împotriva COVID-19 este obligatorie din februarie 2021 sub sancţiune, dar numai 35% dintre indonezieni erau vaccinaţi la 1 decembrie.
În Oceanul Pacific, statul federal Micronezia a anunţat, în iulie, vaccinarea obligatorie pentru persoanele în vârstă de peste 18 ani.
Teritoriu francez din Pacificul de Sud cu o largă autonomie, Noua Caledonie a făcut vaccinarea obligatorie pentru toţi adulţii de la sfârşitul lunii decembrie.
În urmă cu o săptămână, statul sud-american Ecuador a decis să impună vaccinarea obligatorie încă de la vârsta de 5 ani, fiind singurul stat din lume care cere acest lucru de la o vârstă atât de fragedă.
În Europa, Austria este prima ţară din UE care doreşte să impună vaccinarea tuturor adulţilor săi. Măsura, anunţată în noiembrie, va intra în vigoare la începutul lui februarie. În schimb, Grecia a decis că, din 16 ianuarie, toate persoanele de peste 60 de ani care nu sunt vaccinate vor fi amendate lunar cu 100 de euro.