Oficial,
vaccinurile produse de Pfizer/BioNTech vor fi administrate oficial începând cu
data de 28 decembrie, la ora locală 11:00.
În Flandra, prima persoană vaccinată va fi un bărbat în vârstă de 96 de ani. Jos Hermans locuiește într-un cămin de bătrâni în localitatea Puers-Saint-Amand şi a declarat în urmă cu câteva zile la un post de radio local că este „foarte fericit” că poate primi medicamentul pentru că speră „să trăiască până la 100 de ani”.
Având în
vedere că vaccinul celor de la Pfizer necesită administrarea unei a doua doze
la 21 de zile după prima inoculare, vaccinarea în căminele de bătrâni s-ar
putea prelungi până la sfârșitul lui februarie.
După ce se va termina vaccinarea rezidenților și a personalului din căminele de bătrâni, prima fază a campaniei va continua cu angajații din domeniul sanitar, începând din luna martie 2021.
În luna mai
va veni rândul persoanelor considerate „cu risc”, precum cei care suferă de
boli cronice şi persoanele de peste 65 de ani.
Campania de
vaccinare va începe luni și în Luxemburg, în cinci centre din țară, unde vreme
de trei zile la rând vor fi vaccinate 1.290 de persoane, medici și angajați din
domeniul sanitar.
În săptămâna
din 18 ianuarie va începe administrarea celei de-a doua doze aceloraşi
persoane.
În Țările de
Jos, primele invitații la vaccinare vor fi trimise în data de 4 ianuarie, iar
primele doze vor fi administrate din data de 8 ianuarie, campania de vaccinare
la scară amplă începând în realitate abia din 18 ianuarie.