Bărbatul a fost depistat la volanul maşinii sale, la un control în aprilie 2022, cu o alcoolemie de 0,91 miligrame pe litrul de aer respirat, iar apoi, o lună mai târziu, cu o alcoolemie de 0,71 mg/l, în contextul în care plafonul legal în Belgia este de 0,22 mg/l.
Condamnat în 2019 la o amendă şi la suspendare a permisului de conducere din acelaşi motiv, bărbatul a protestat şi şi-a clamat nevinovăţia, dând asigurări că nu a băut, părând că nu ştia atunci că suferea de această boală.
Ulterior, prin intervenţia a trei medici în această procedură judiciară, el a dovedit că prezintă sindromul cunoscut sub numele de „autofermentaţie” , a subliniat avocata acestuia, Anse Ghesquiere.
Tribunalul a recunoscut un „caz de forţă majoră”, iar bărbatul a anunțat că urmează în prezent un regim sărac în glucide, cu scopul de bloca declanşarea sindromului.
„Suntem fericiţi de această hotărâre, dar nu este definitivă”, a declarat Anse Ghesquiere, precizând că parchetul dispune de 30 de zile pentru a face apel.
Potrivit avocatei, oamenii de ştiinţă estimează că sindromul este subdiagnosticat în lume, deoarece doar vreo 20 de persoane ar suferi în mod oficial de el.
La momentul audierii, la sfârşitul lui martie, parchetul i-a cerut să evite orice „alcoolizare voită”, potrivit postului public flamand de televiziune VRT.
Sindromul, cunoscut sub numele de „autofermentaţie” sau „autoberărie”, provoacă producerea endogenă de etanol de către sistemul digestiv în timpul ingerării alimentelor cu un conţinut ridicat de glucide, ca pâinea, cartofii sau fasolea.
FOTO: Hepta