Declarația prim-ministrului din Belize vine în preajma încoronării Regelui Charles al III-lea.

Luând cuvântul în capitala ţării, Belmopan, Briceño a susţinut că guvernul britanic are responsabilitatea morală de a cere scuze pentru atrocităţile sclaviei şi s-a alăturat apelurilor lansate în Caraibele anglofone pentru reparaţii financiare din partea Regatului Unit.

„Cred că e are responsabilitatea morală de a putea oferi cel puţin scuze”, a declarat Briceño.

„Ar trebui să aibă o mai bună apreciere, din cauza strămoşilor săi. (…)”, a spus Johnny Briceño.

Comentariile sale au fost făcute în timp ce un membru de rang înalt al guvernului jamaican a declarat că după încoronarea Regelui Charles va demara procedurile pentru alegerea unui șef de stat.

Sunak, ai cărui părinţi sunt de origine indiană Punjabi, a declarat săptămâna trecută în parlament că nu va cere scuze pentru rolul Marii Britanii în comerțul de sclavi şi pentru colonialism. Ca răspuns la o întrebare din partea deputatului laburist Bell Ribeiro-Addy, el a spus:

„Nu. Cred că ar trebui să ne concentrăm pe a ne înţelege istoria şi toate părţile ei, nu să fugim de ea, ci să ne asigurăm că avem o societate care este incluzivă şi tolerantă faţă de oameni din toate mediile”.

Briceño, care conduce partidul de centru-stânga Peoples United din Belize, a preluat mandatul în 2020, iar în 2021 a adoptat o rezoluţie parlamentară prin care guvernul se angaja să ceară justiţie reparatorie din partea Marii Britanii „în numele foştilor sclavi şi al descendenţilor lor din Belize”.

Situată în America Centrală, fosta colonie britanică este membră a organizaţiei interguvernamentale Caricom, formată din 20 de ţări din Caraibe.

Acest organism pledează de mult timp pentru o justiţie reparatorie, iar comisia sa de reparaţii afirmă că guvernele europene care au legătură cu sclavia şi colonialismul ar trebui să urmeze un plan în 10 puncte, care include scuze publice, angajamente pentru programe de educaţie şi anularea datoriilor naţionale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News