Discuția despre săptămâna de lucru de patru zile are loc de multă vreme, însă cel mai convingător studiu în favoarea acestei idei a fost finalizat recent, scrie publicația americană Business Insider.
Începând cu februarie 2022, a fost realizat un experiment de șase luni, care a implicat 33 de companii, cu angajați în șase țări. Aceștia au lucrat 32 de ore pe săptămână, adică patru zile.
Intenția organizatorilor – ONG-ul 4 Day Week Global – a fost de a vedea dacă angajații pot fi la fel de productivi în 80% din timp – fără ca salariul să le fie afectat.
Rezultatele au fost favorabile ambelor părți: companiile participante au raportat că le-au crescut veniturile, în vreme ce sănătatea și bunăstarea angajaților lor s-au îmbunătățit. În plus, a fost identificat și un impact pozitiv asupra mediului.
După succesul înregistrat de experimentul 4 Day Week Global, alte o sută de companii, cu mii de angajați, iau în considerare sau deja au implementat acest program de muncă.
„Poate că sună nebunește, dar funcționează”
La începutul experimentului, angajații Soothing Solutions, o companie din Irlanda producătoare de medicamente de tuse pentru copii, au fost sceptici că noul program ar putea fi fezabil sau profitabil. Mult mai încrezătoare au fost însă fondatoarele firmei, Sinead Crowther și Denise Lauaki. În 2017, când au pus bazele companiei, cele două au vrut să stabilească și o cultură organizațională concentrată pe oameni. Așa că programul propus de 4 Day Week în 2021 – când Soothing Solutions și-a început operațiunile – a venit ca o soluție pentru a atrage și a păstra angajații.
Până acum, niciunul dintre angajații care au intrat în companie, lucrând exclusiv sub programul de muncă de patru zile pe săptămână, nu a demisionat. Crowther spune că feedbackul pe care l-a primit a emoționat-o până la lacrimi.
Una dintre angajate are un părinte bătrân, care este bolnav în stadiu terminal, și a reușit să petreacă trei-patru zile pe săptămână cu el. Mi-a spus că nimic nu poate să-i dea înapoi acel timp. Și n-ar fi putut să facă asta, dacă ar fi avut orice alt job.
Sinead Crowther, fondator Soothing Solutions:
O altă lucrătoare a reușit să-și urmeze pasiunea pentru fotografie în timpul liber, mai povestește Crowther, adăugând că „se pare că este un fotograf fantastic”.
Cele două patroane nu sunt îngrijorate cu privire la un potențial impact negativ asupra productivității companiei, deși nu au termeni de comparație, având în vedere că firma a funcționat tot timpul sub acest program de lucru. Până acum, compania a continuat să crească. „Poate că sună nebunește, dar funcționează”, mai spune irlandeza.
2021, anul în care a prins teren săptămâna de lucru mai scurtă
ONG-ul 4 Day Week Global ajută companiile să implementeze o săptămână de lucru mai scurtă și se implică în finanțarea cercetărilor privind munca în viitor. În realizarea experimentelor și în analizarea rezultatelor, ONG-ul lucrează cu profesori de la Harvard Business School, Universitatea Oxford și Universitatea din Pennsylvania.
Mișcarea de promovare a săptămânii de lucru de patru zile a prins avânt odată cu fenomenul Great Resignation (o perioadă când foarte mulți angajați și-au depus demisia de la locul de muncă, odată cu pandemia de Covid-19, n.r.) și cu presiunile pe care angajații le-au făcut pentru a fi regândit modul în care muncesc.
Prima companie unicorn care a încercat acest program de lucru, în 2021, a fost start-upul din tehnologie Bolt. L-a găsit atât de eficient, încât l-a implementat după doar trei luni.
Alte experimente au avut la fel de mult succes: în 2021, un test realizat în Irlanda a venit cu rezultate pozitive, iar un studiu din 2019, realizat de Henley Business School, din Marea Britanie, a descoperit că două treimi din firmele care au adoptat săptămâna de lucru mai scurtă au avut o productivitate în creștere a angajaților lor.
Firma și-a dublat profitul în șase luni
Barry Prost, cofondator al companiei irlandeze Rent a Recruiter, ce oferă servicii de recrutare, a optat să facă parte din experimentul 4 Day Week Global cu scopul de a-și menține angajații. Înainte să înceapă pandemia, compania deja luase hotărârea ca oamenii să lucreze de la distanță, iar acest program de lucru a venit ca un bonus.
Pentru antreprenor, era important ca modificările să nu-i afecteze pe clienți. Însă realitatea l-a surprins: aceștia au fost atât de încântați de idee, încât unii i-au cerut detalii pentru a implementa o politică similară în propriile afaceri, povestește pentru Business Insider.
Noile modificări au însemnat beneficii uriașe pentru companie. În cele șase luni, firma și-a dublat profitul și a calculat că același lucru s-a întâmplat și cu productivitatea angajaților săi.
„În mod anecdotic, avem un manager care este și psihoterapeut – acum ea poate să dedice mai mult timp practicii ei. Avem mame și părinți care pot să-și lase și să-și ia copiii de la școală într-o zi de vineri, ceea ce altfel n-ar fi putut face”, enunță Barry Prost câteva dintre beneficiile resimțite de angajații lui.
Avantaje și obstacole
În urma experimentului, s-a constatat că firmele participante au înregistrat venituri mai mari, comparativ cu situația de dinainte. Din cele 16 companii care s-au înscris și au oferit informații privind veniturile lor, veniturile combinate ale acestora au crescut cu 8,14%, ceea ce pentru unele a însemnat o creștere de aproape 40% față de creșterea din aceeași perioadă de șase luni a anului trecut.
Niciuna dintre cele 27 de firme care au completat sondajul de la finalul experimentului nu a spus că plănuiește să revină la săptămâna de lucru de cinci zile. Și aproape toți cei 495 de angajați au declarat că își doresc să lucreze doar patru zile pe săptămână. Ca urmare a feedbackului pozitiv, în Marea Britanie a fost inițiat un experiment similar la un nivel și mai mare.
Săptămâna de lucru de patru zile nu este însă fără cusur. Specialiștii atrag atenția că ar putea însemna ca volumul de muncă al angajaților să crească zilnic, intensificând stresul, în loc să-l amelioreze. Companiile care trec prin perioade mai aglomerate – în timpul verii sau în timpul sărbătorilor – s-ar putea să nu poată extinde acest program pe durata întregului an.
Impact pozitiv asupra mediului
Totuși, beneficiile săptămânii de lucru mai scurte nu se rezumă la impactul asupra businessului. Există și efecte secundare ale acestui mod de lucru: mai puține emisii de carbon, de pildă.
Experimentul recent a arătat că participanții au petrecut cu o oră mai puțin făcând naveta către locul de muncă. De asemenea, cercetătorii asociați spun că oamenii au început să facă alegeri mai prietenoase cu mediul. „Când oamenii muncesc mai multe ore, au tendința să intre în acest ciclu în care consumul să fie destul de intens”, explică pentru Business Insider Orla Kelly, sociolog de mediu la Universitatea College Dublin.
Având mai puțin timp la dispoziție, oamenii sunt mai predispuși să cumpere mâncare împachetată în plastic, să conducă propria mașină spre job, în loc să meargă pe jos sau să aleagă transportul public, și să cheltuie mai mulți bani pe bunuri materiale.
Acestea sunt variabile greu de măsurat, spune profesoara, iar cercetările sunt încă în stadii incipiente, însă ea speră ca ideea să fie aprofundată și să fie oferite dovezi concrete ale beneficiilor privind mediul înconjurător.
Săptămâna de lucru de patru zile îmbunătățește simțitor și bunăstarea, satisfacția și somnul femeilor. Având în vedere că femeile își asumă mai multe responsabilități, ziua în plus care nu este petrecută la locul de muncă a fost mai ales în avantajul lor, permițându-le să-și dozeze mai bine volumul de muncă.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!