Avocaţii lui Netanyahu afirmă că nu au putut să pregătească mărturia din cauza unor „incidente de securitate” care l-au vizat pe premierul israelian. Prin urmare, ei au cerut o nouă amânare a mărturiei, care ar fi trebuit să înceapă pe 2 decembrie.

„Această uşoară întârziere (de două luni – n.r.) va permite apărării să se pregătească în mod adecvat pentru mărturia sa şi nu va prejudicia interesul public”, se arată în petiţia adresată Tribunalul Districtual din Ierusalim.

Avocații mai susţin că instanţa, situată în Ierusalimul de Est, considerat o zonă ocupată de israelieni, nu are adăpost antibombă sau buncăr, în condiţiile în care, de luna trecută, Netanyahu şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului într-o cameră blindată din subsolul sediului cabinetului său.

Nivelul de securitate al premierului israelian a fost crescut din 19 octombrie, după ce o dronă lansată de mișcarea șiită libaneză Hezbollah a lovit reşedinţa privată a premierului israelian. Netanyahu și membrii familiei sale nu se aflau acasă în momentul atacului, care a produs pagube doar la o fereastră. De atunci, şedinţele de guvern au fost organizate în diferite locații secrete, din motive de securitate. Chiar şi nunta lui Avner, fiul cel mic al premierului israelian, a fost amânată pe termen nedefinit din cauza unor „riscuri de securitate”.

Mărturia lui Netanyahu în procesul pentru cele trei cazuri de corupţie deschise pe numele său trebuia să înceapă în noiembrie 2023, dar a fost amânată de mai multe ori din cauza războiului din Fâşia Gaza, care a provocat chiar un „blocaj judiciar” în Israel, notează EFE.

În luna iulie, echipa de avocaţi a premierului israelian a solicitat amânarea audierii până în martie 2025 invocând necesitatea ca Netanyahu să se concentreze pe gestionarea războiului, dar instanţa a respins cererea şi a stabilit data de 2 decembrie.

Din 2019, Benjamin Netanyahu este pus sub acuzare pentru fraudă, luare de mită şi abuz de încredere în trei cazuri separate de corupţie. Premierul israelian este acuzat mai ales că a primit cadouri în schimbul unor presupuse favoruri şi tratamente preferenţiale în timp ce a căutat să beneficieze de acoperire media pozitivă atât pentru el, cât şi pentru familia sa.

Este puţin probabil ca procesul, inclusiv potenţialele apeluri, să se încheie înainte de 2028-2029, precizează EFE. Dacă va fi găsit vinovat şi va primi o condamnare definitivă, premierul israelian va trebui s-și dea demisia. Totuși, el poate rămâne la putere pe durata procesului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News