„Este un moment emoţionant”, a spus Netanyahu, 71 de ani, care a adăugat că actuala pandemie de COVID-19 este „cea mai dură cu care s-a confruntat umanitatea în ultimii 100 de ani”.

După premier a fost vaccinat și ministrul sănătăţii israelian, Yuli Edelstein, care a precizat că „vaccinul este sigur”.

„Premierul Benjamin Netanyahu şi ministrul sănătăţii, Yuli Edelstein, au fost primii oameni din Israel care au primit vaccinul anticoronavirus, în această seară, la Centrul Medical Sheba. Premierul se numără printre primii lideri ai lumii vaccinaţi pentru coronavirus”, se arată pe contul de Twitter PM of Israel.

Într-o primă etapă vor fi vaccinaţi medicii şi asistenţii medicali, după care vor urma persoanele în vârstă.

Campania de vaccinare din Israel trebuia să înceapă iniţial pe 27 decembrie, dar a fost devansată cu o săptămână.

Primele doze de vaccin au ajuns în Israel în urmă cu o săptămână, obiectivul fiind administrarea unui număr de 60.000 de doze în fiecare zi.

FOTO: EPA

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News