Marele artist și-a dat ultima suflare astăzi, din cauza unei pneumonii care s-a complicat, pe fondul unor probleme multiple de sănătate. A avut o viață plină, iar celebritatea a venit la pachet și cu multe controverse. Mulți au crezut că Benone Sinulescu și Irina Loghin ar fi făcut un cuplu de minune și dincolo de scenă, însă cei doi nu s-au iubit decât prin cântec. Relația celor doi mari artiști a fost strict profesională, iar povestea lor a fost una artistică.
Interpretul de muzică populară a vorbit la un moment dat despre prima lui dragoste pe care a întâlnti-o când era un puști.
„Prima dragostea am întâlnit-o la 17, 18 ani, o chema Maria. Din primii bani i-am cumpărat o pălărie lui Gheorghe Zamfir, apoi a pierdut-o şi i-am cumpărat alta. Am cântat cu Maria Tănase şi am avut mari emoţii, pe Irina Loghin am întâlnit-o când eram deja vedetă. Ea şi cu Maria Ciobanu au dat concurs, eu nu am dat. Te referi cum au început duetele cu Irina Loghin sau te referi la… altceva? Ideea cu duetele a fost a mea, deşi ea a spus că ideea a fost a ei. Am cântat la Ateneul Român cu ea şi am avut un succes imens şi ni s-a suit la cap. Dacă iubirea a fost ascunsă, să rămână aşa. Nu a fost… că dacă ar fi fost… nu am avut nimic serios cu ea. Am trăit o poveste artistică… şi de dragoste, că melodiile au fost şi de dragoste”, povestea Benone Sinulescu.
Benone Sinulescu a murit la 84 de ani
Artistul Benone Sinulescu a murit joi, la vârsta de 84 de ani, la spital, în urma unei pneumonii care s-a complicat, pe fondul unor probleme multiple de sănătate, potrivit Antena1.ro. Benone Sinulescu avea testamentul făcut din anul 2014.